de Dănuț CIOBANU
Sindicatului DGASPC Vaslui va participa la protestul din Piața Victoriei din data de 29 august 2023. Liderii organizației îi avertizează pe sindicaliști că ordonanța austerității pregătită de Guvernul Ciolacu va conduce la disponibilizări masive și diminuări de salarii. Cât privește legea salarizării, sindicaliștii susțin că banii care se vor primi în mână riscă să fie mai puţini pentru toate categoriile de personal din asistenţă socială.
Sindicatul din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui va participa la mitingul organizat de Federaţia Salariaţilor din Administraţia Publică Centrală şi Locală „COLUMNA” în data de 29 august 2023. Protestul va avea loc în intervalul orar 11.00 – 13.00, în Piaţa Victoriei Bucureşti
Motivele organizării protestului vizează efectele devastatoare ale proiectului de ordonanţă de urgenţă ce se află actualmente pe masa Guvernului.
Mai exact, în sistemul de asistenţă socială sunt peste 12.000 de posturi vacante care nu au fost ocupate din cauza salariilor neatractive oferite de sistem şi din vina Guvernului, care a blocat aceste angajări prin ordonanţă de urgenţă. Toate controalele efectuate din ultima perioadă au trasat ca măsură urgentă, angajare de personal.
Măsurile de austeritate anunţate de Guvern, vor duce la disponibilizări masive, iar venitul net se va diminua. De asemenea, în această perioadă sunt consultări pe legea salarizării, şi chiar dacă salariul de bază nu se va diminua, în realitate banii care se vor primi în mână riscă să fie mai puţini pentru toate categoriile de personal din asistenţă socială.
„Sindicatul DGASPC Vaslui face un apel către toţi membrii săi pentru solidaritate şi unitate şi vă aşteptă alături de noi pe toţi cei care sunteţi conştienţi de ce se pregăteşte şi pe cei nemulţumiţi de condiţiile de muncă şi de salarizare din acest moment. Cine doreşte şi poate participa la miting, vă rog să ne anunţaţi până în data de 25 august ora 16.00 pe orice cale (telefon 0745865217, email: cretu.gica@yahoo.com), pentru a putea rezerva un loc în autocar şi pentru a stabili condiţiile de deplasare. Doar împreună suntem mai puternici!”, a spus Gică Crețu, liderul Sindicatului DGASPC Vaslui.
DGASPC Vaslui a primit suma de 3.000.000 de lei pentru a asigura salariile angajaților în acest an. Transferul sumei a fost realizat în urma rectificării a V-a a bugetului local al județului Vaslui. pe anul 2023.
Proiectul bugetului local rectificat al județului Vaslui cuprinde modificări atât la partea de venituri, cât și la cea de cheltuieli.
La partea de venituri se propune suplimentarea acestora cu suma de 1.017.482 lei, aceasta fiind rezultanta majorării următoarelor categorii de venituri: venituri din proprietate în sumă de 173.335 lei, contribuția de întreținere a persoanelor asistate în sumă de 200.000 lei.
De asemenea, este vorba despre alte venituri din prestări de servicii și alte activități în sumă de 20.000 lei, diverse venituri în sumă de 5.000 lei, subvenții de la bugetul de stat pentru finanțarea PNDL și sume primite de UE pentru finanțarea proiectelor aferente exercițiului financiar 2014-2020 etc.
La partea de cheltuieli totale, propunerea de suplimentare a fondurilor este în sumă de 3.250.000 lei. Cheltuielile de personal se suplimentează cu suma de 3.000.000 lei, fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Vaslui se diminuează cu suma de 300.000 lei și transferurile între unități ale administrației publice se suplimentează cu suma de 550.000 lei