AdministratieLocal

Secretarii primăriilor au discutat la Prefectura Vaslui despre fondul funciar și registrul agricol

Prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, a prezidat o întrunire cu secretarii primăriilor din zona municipiului reședință de județ. Principalele subiecte abordate au fost vizele de legalitate, fondul funciar și registrul agricol.

„Le-am adus la cunoștință participanților că ușile Prefecturii Vaslui sunt larg deschise pentru orice problemă sau preocupare care pot apărea la nivel local. Suntem aici să oferim suport și să facilităm o colaborare eficientă între cetățeni și autoritățile locale. Am discutat despre legalitatea adoptării și emiterii actelor administrative, aplicarea unitară a legilor, a ordonanțelor și a hotărârilor Guvernului, precum și a celorlalte acte normative; rolul secretarului general al unei primării în asigurarea respectării principiului legalității în activitatea autorităților administrației publice locale;  aspecte referitoare atribuţiile secretarilor generali ai unităților administrativ-teritoriale și la obligațiile acestora pe linia situațiilor de urgență”, a spus Daniel Onofrei.

Această întâlnire a reprezentat doar începutul unei serii de evenimente similare. În cursul lunii octombrie, se vor organiza încă trei întâlniri cu restul secretarilor primăriilor din județ, pentru a identifica și aborda problemele cu care se confruntă și pentru a stabili măsuri concrete ce pot fi luate în vederea îmbunătățirii relației dintre cetățeni și autoritățile locale.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button