Apel de finanțare pierdut! Cinematograful Independența putea fi modernizat cu bani europeni
de Dănuț CIOBANU
Introducerea în plenul ședinței Consiliului Local Vaslui a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru cinematrograful Independența a provocat discuții aprinse. Sorin Radu, consilier local, a spus că este nepermisă întârzierea pentru acest proiect, în condițiile în care în data de 23 septembrie 2023 a fost termenul limită de depunere pe un apel de proiecte cu finanțare europeană.
„Dacă mergeam acolo aveam finanțarea. A fost un apel necompetitiv, care avea o alocare financiară de 63 milioane de euro, din care peste 50 de milioane de euro bani de la Uniunea Europeană. Noi ne facem că lucrăm. Este de neiertat, pentru că am fi avut în în Vaslui un cinematrograf modern. Am ratat această finanțare. Să căutăm soluții, să nu ratăm milioane de euro degeaba”, a spus Sorin Radu.
Reprezentanții executivului local au precizat că proiectul de modernizare a cinematografului va fi prins pe Programul Operațional Regional 2021-2027 și, de aceea, nu s-a aplicat pe respectivul apel de finanțare.
În data de 14 septembrie 2022, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a semnat Protocolul de predare-primire între RADEF “RomâniaFilm” și municipiul Vaslui, având ca obiect sălile de spectacol cinematografic Modern și Independența.
Clădirile celor două cinematografe fac parte din patrimoniul imobiliar al municipiului Vaslui și se află într-o stare avansată de degradare. În ultimii ani, sălile s-au transformat în adevărate focare de infecţie și sunt adăpost pentru oamenii străzii.
Reamintim că la începutul anului 2016, proprietarii de la RADEF și-au dat acordul de principiu pentru un protocol de preluare a celor două cinematografe de către autoritățile locale.
Pentru parafarea protocolului, conducerea RADEF a solicitat Consiliul Local (CL) Vaslui să formuleze o hotărâre în acest sens. Însă, după adoptarea hotărârii de către CL Vaslui, documentul a primit un aviz negativ din partea celor de la RADEF.
Potrivit OG nr. 39/2005, cinematografele “Independența” și “Modern” din municipiul Vaslui se află în proprietatea privată a statului și în administrarea România – Film.