de Dănuț CIOBANU
În timp ce multe proiecte cu finanțare europeană din județul Vaslui bat pasul pe loc, programul de investiții în sistemul de apă și canal este aproape de finalizare. La nivelul municipiului Vaslui vor fi cheltuite până la sfârșitul acestui an toate fondurile nerambursabile UE. Și în restul centrelor urbane lucrările avansează, în orașul Negrești proiectul fiind deja recepționat.
Banii europeni acordați municipiului Vaslui prin proiectul de apă și canal vor fi cheltuiți în totalitate. Ticu Bahnariu directorul tehnic SC Aquavas – Sucursala Vaslui, a precizat că suma de 1,2 milioane de lei care a mai rămas din fondurile nerambursabile va fi cheltuită în cursul lunii decembrie 2023. Este vorba despre montarea de stații de pompare apă uzată și alte lucrări la rețelele de apă și canal.
„Toți banii veniți de la Uniunea Europeană se cheltuie. Mai rămân 16 milioane de lei din fondurile alocate de Guvernul României, care se vor termina până în luna iunie 2024. Astfel, se va termina complet municipiul Vaslui”, a explicat Ticu Bahnariu.
Fazarea proiectului „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă, a sistemului de canalizare și a stațiilor de epurare în aglomerările Vaslui, Bârlad, Huși, Negrești din județul Vaslui” a intrat în linie dreaptă. Lucrările sunt cofinanțate din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020.
Proiectul de la Negrești este deja recepționat. Prin aceste investiții au fost construite o stație de epurare și o stație de tratare a apei. De asemenea, urmează recepționarea lucrărilor din municipiul Huși, în timp ce în municipiul Bârlad se lucrează.
În cursul lunii septembrie 2018, SC Aquavas a semnat cu SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara contractul de execuție lucrări ”Rețele de apă și canalizare, stații de pompare, stații pompare apă uzată în Vaslui”.
În data de 18 aprilie 2019, SC Ludwing Pfeiffer SRL Timișoara a început lucrările din cadrul proiectului în zonele Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc.
La nivelul municipiului Vaslui, lucrările din cadrul proiectului constau în extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apă pe o lungime de 65 kilometri și extinderea și reabilitarea sistemului de canalizare pe 72 kilometri. Pe lângă orașul Vaslui, lucrările la sistemul de apă și canal vizează și suburbiile Moara Greci, Viișoara, Rediu și Brodoc.