Polițiștii vasluieni sunt la datorie pentru ca trecerea dintre ani să se desfășoare în siguranță și vor acționa în perioada 29 decembrie 2023 – 2 ianuarie 2024, pe durata minivacanței de Anul Nou, în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții ale statului.
Astfel, peste 675 de polițiști, din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi și substanţe periculoase, luptători din cadrului structurii de acțiuni speciale precum și celelalte structuri ale Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, vor acționa în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.
Polițiștii vor fi în teren pentru prevenirea faptelor antisociale, precum și pentru a interveni la solicitările cetățenilor și pentru a impune respectarea legii.
În această perioadă, Poliția Română a intensificat acțiunile de prevenire și combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice, până în prezent fiind indisponibilizate peste 745 de kilograme de astfel de materiale.
Se acordă o atenție sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare și a celor specifice sărbătorilor de iarnă.
Poliţiştii de la rutieră vor acționa, pe principalele drumuri publice din județ, pentru asigurarea fluenței traficului și prevenirea accidentelor.
- Dacă plecați la drum, circulaţi cu viteză adaptată condiţiilor din trafic şi nu uitaţi de politeţea rutieră!
- Pentru un plus de siguranţă în mers, măriţi distanţa dintre vehicule! Viteza excesivă și cea neadaptată la condițiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România!
- Anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
- Le recomandăm pietonilor să traverseze drumul numai după ce sunt siguri că o pot face în siguranță. Este recomandat să evite folosirea părții carosabile, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă!
- Dacă plecați cu trenul, nu vă lăsați bagajele nesupravegheate!
- Asigurați-vă că încuiați locuința, când plecați de acasă!
- Atunci când vă însoțesc copii, nu îi lăsați nesupravegheați, învățați-i că pot să plece doar cu permisiunea dumneavoastră!
- Nu folosiți obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, decât în condițiile şi în locurile permise de lege! Pot fi comercializate către public steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, inele de foc sau sateliți. Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.
În caz de nevoie sau dacă ați asistat ori aveți cunoștință despre comiterea unei fapte antisociale, apelați la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!