de Dănuț CIOBANU
Județul Vaslui are cei mai puțini salariați din Regiunea de Nord-Est. La finalul anului, vor fi în câmpul muncii 53,9 mii persoane, ceea ce indică o creștere cu 0,8% față de anul anterior. În schimb, în ceea ce privește rata șomajului, la sfârșitul acestui an aceasta va ajunge la un procent de 7,9%, cea mai mare de la nivelul Regiunii Nord-Est.
Comisia Națională de Strategie și Prognoză a publicat în luna ianuarie 2024 „Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial 2023 – 2027”.
La finalul acestui an, numărul mediu de salariați din județul Vaslui va fi de 53,9 mii persoane, ceea ce indică o creștere cu 0,8% față de anul anterior.
Prognozele pentru anul 2027 în ceea ce privește numărul de salariați sunt următoarele: Botoșani – 60,7 mii persoane; Bacău – 120,2 mii persoane; Iași – 194,2 mii persoane; Neamț – 94,7 mii persoane; Suceava – 117,2 mii persoane; Vaslui – 55,4 mii persoane.
Pe de altă parte, la sfârșitul anului trecut în județul Vaslui erau înregistrați 8.131 de şomeri, din care 41,7% femei. Rata şomajului a fost de 7,5% în octombrie 2023, iar în rândul femeilor şomajul este de 6,7%.
În luna septembrie 2023 în topul şomajului erau judeţele Teleorman și Vaslui – primul cu 7,8%, al doilea cu 7,5%, în condiţiile în care, rata şomajului la nivel naţional esra de 2,9%.
În ceea ce privește rata șomajului, la sfârșitul acestui an aceasta va ajunge la un procent de 7,9%, cea mai mare de la nivelul Regiunii Nord-Est. În anul 2027, potrivit prognozelor oficiale, Vasluiul va fi lider la nivel național alături de Teleorman cu o rata a șomajului de 7,3%.
Șomerii cu învăţământ gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Vaslui (4.109 șomeri ), urmat de cei cu învăţământ primar şi fără studii (2.588 șomeri), învățământ profesional 1.236) etc.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 3.062 persoane foarte greu ocupabile, 4.687 greu ocupabile, 1.141 mediu ocupabile, iar 98 sunt persoane ușor ocupabile.