Poliţiştii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut doi bărbați, în vârstă de 25 și 41 de ani, din comunele Băcești și Dumești, județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au documentat și probat activitatea infracțională a doi bărbați, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt calificat, în noaptea de 7-8 martie a.c., la gospodărie din satul/comuna Dumești.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de furt calificat, ar fi pătruns, prin forțarea ușilor de acces, într-o gospodărie din localitatea Dumești, de unde ar fi sustras mai multe bunuri de valoare. Prejudiciul cauzat în urma săvârșirii infracțiunii este de 2000 de lei.
La data de 12 martie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, față de cei doi bărbați a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.
Astăzi, 13 martie, aceștia au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a luat împotriva persoanelor cercetate măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a bărbaților.