LocalSocial

Control judiciar pentru 60 de zile! Un bărbat din Todirești a condus în mod repetat mașina cu permisul suspendat

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, din cadrul Poliției Orașului Negrești, au reținut un bărbat, din comuna Todirești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unor infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au probat activitatea infracțională a unui bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Todirești, județul Vaslui, bănuit că ar fi condus în mod repetat un autovehicul pe drumul public, având permisul de conducere suspendat.

La data de 21 mai a.c., ora 16.52, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești, aflați în serviciu de supraveghere și control al traficului rutier în localitatea Drăgești, comuna Todirești, au depistat și oprit pentru control un autoturism, înmatriculat în județul Iași, condus de către bărbatul cercetat, constatând ca acesta figurează cu permisul de conducere suspendat din data de 4 aprilie 2024.

De asemenea, bărbatul este bănuit că, în perioada 6-12 aprilie a.c., ar fi condus diverse autoturisme pe drumurile publice, având permisul de conducere suspendat.

La data de 22 mai a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Negrești au luat față de persoana cercetată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 ore.

In data de 23 mai a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii din Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button