LocalSocial

Veste bună pentru pensionari! Poștașii distribuie deciziile cu pensiile recalculate până în luna septembrie

de Dănuț CIOBANU 

Pensionarii din județul Vaslui vor primi deciziile privind pensiile recalculate  până la data de 1 septembrie 2024. Toate documentele vor ajunge la pensionari prin intermediul Poștei Române. În județul Vaslui încasează indemnizația socială 25.820 de pensionari care provin din sistemul public de pensii.

Ministerul Muncii îi asigură pe pensionari că vor primi pensiile majorate ca urmare a recalculării. Nicio pensie nu va scădea, dar la nivel național vor fi peste un milion de români care vor rămâne cu aceiași bani. În prezent, 99% din dosare au fost deja finalizate, iar verificările au fost făcute de câte trei ori pentru a nu apărea erori de calcul.

Pensionarii vasluieni primesc din acest an pensiile indexate cu un procent de 13,8% . Majorarea a intrat în vigoare de la data de 1 ianuarie 2024 și urmează a doua majorare ca urmare a recalculării.

În județul Vaslui sunt înregistrați 80.451 de pensionari de asigurări sociale de stat. Pensionarii vasluieni încasează o pensie medie de 1.629 lei, printre cele mai mici valori la nivel național.

Alte județe din țară unde sunt în plată cele mai mici pensii sunt Vrancea – 1.598 lei; Călărași – 1.671 lei; Giurgiu – 1.603 lei.

În județul Vaslui încasează indemnizația socială 25.820 de pensionari care provin din sistemul public de pensii. În cazul acestor persoane, valoarea medie suportată de la bugetul de stat până la valoarea indemnizației sociale este de 503 lei.

La acest grup de persoane care primesc pensie socială se adaugă alți 5.126 de pensionari din sistemul agricol, iar valoarea medie suportată de la bugetul de stat este de 350 de lei.

Pensia minimă socială este încasată de persoanele care au împlinit doar stagiul minim de cotizare. Acest tip de pensie a crescut de la 1 ianuarie 2024 cu un procent de 13,8%, de la 1.125 de lei la 1.281 de lei.

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button