LocalSocial

Aproximativ 100 de pompieri militari vasluieni la datorie în minivacanța de Rusalii

Aproape, 100 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt“ al județului Vaslui sunt pregătiți să intervină, zilnic, pe durata minivacanței de Rusalii în cazul producerii unor situații de urgență.

Pe linia prevenirii situațiilor de urgență, personalul Inspecției de Prevenire a demarat deja controalele la agenții economici și amenajările temporare la care este anunțată afluență mare de public. În timpul verificărilor, principalele aspecte urmărite de inspectorii de prevenire vizează modul în care sunt respectate reglementările legale privind funcționarea din punct de vedere al securității la incendiu, dotarea cu mijloace de primă intervenție (stingătoare), menținerea liberă a căilor de acces și evacuare, precum și exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor și echipamentelor electrice.

Pompierii militari sunt pregătiți să intervină pentru salvarea vieții, bunurilor materiale și a mediului înconjurător cu 16 de autospeciale de lucru cu apă și spumă – dintre care șase cu modul de descarcerare -, două autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, cinci ambulanțe SMURD (echipaje de prim ajutor), o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobile (TIM), o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), două autospeciale pentru descarcerare, 20 de motopompe și patru bărci, trei autospeciale multifuncționale, o autospecială pirotehnică și trei autocamioane transport efective și materiale de intervenție PSI.

Pompierii vă doresc să aveți parte de o minivacanță plină de bucurii și întrutotul lipsită de evenimente care să vă pună în pericol viața sau bunurile!

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button