Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontirei Albiţa efectuează cercetări cu privire la un bărbat cu cetăţenie română și Republica Moldova care a fost depistat în trafic, conducând un ansamblu rutier care tracta o semiremorcă neînmatriculată.
La sfârșitul săptămânii trecute, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 57 de ani, conducând un ansamblu rutier format din autocamion și semiremorcă, aceasta din urmă având număr de înmatriculare specific Țărilor de Jos.
La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a semiremorcii în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că aceasta este radiată din circulaţie de autorităţile din Țările de Jos de la data de 17.06.2024.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate ori cu număr fals de înmatriculare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.