LocalSocial

Căutat de autoritățile din Slovenia pentru trafic de migranți, descoperit și reținut în P.T.F. Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova,  căutat de autorităţile din Slovenia, care este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.

În ziua de 28 octombrie a.c, în jurul orei 06.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, pasager într-un mijloc de transport, un bărbat cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 32 de ani.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Slovenia, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii trafic de migranți pe teritoriul acestui stat.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button