Poliţişti de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui au descoperit, în cadrul unei acţiuni punctuale, țigări, vin spumant și cognac ce urmau să ajungă pe piaţa neagră din Franţa.
În data de 06 februarie a.c., pentru valorificarea unei informații deținute la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui-ITPF Iași, poliţişti de frontieră operativi din cadrul serviciului au organizat şi desfăşurat o acţiune punctuală pentru prevenirea şi combaterea contrabandei în zona de responsabilitate.
În cadrul acţiunii desfăşurate, în jurul orei 19.00, colegii noștri au oprit pentru control, pe raza localității de frontieră Drînceni, județul Vaslui, un autocar înmatriculat în România, cursă ocazională cu destinația Franța.
Astfel, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanelor, ocazie cu care, colegii noştri au descoperit asupra unui pasager, bărbat, cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 38 de ani, în haina purtată și în bagajele personale, 2.140 ţigarete de diferite mărci și 22 de sticle cu băuturi alcoolice (vin spumant și cognac), cu timbru de acciză R.Moldova.
Cu privire la cele constatate, pasagerul a recunoscut că bunurile descoperite îi aparțin și că intenționa să le comercializeze pe piața neagră din Franța.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii tuturor bunurilor accizabile descoperite, în valoare totală de aproximativ 2.300 de lei și sancționarea contravențională a transportatorului.