AdministratieLocal

Veste bună pentru iubitorii sportului! Finanțare deblocată pentru bază sportivă de pe stada Hușului

Compania Națională de Investiții va continua finanțarea proiectului privind „Construire bază sportivă Tip 1” pe str. Hușului. Pentru deblocarea finanțării, Primăria Vaslui va realiza lucrările necesare pentru sistemul de drenaj. Pe o suprafață totală de teren (14.318 mp) se vor construi două terenuri de fotbal cu gazon artificial, un teren de sport multifuncțional, tribune cu 500 de locuri pe scaune etc.

„Baza sportivă de pe strada Hușului este un proiect mult așteptat, care va include un teren de fotbal modern, un teren multifuncțional și facilități de vestiare. Pentru a asigura finanțarea acestui obiectiv, Primăria Vaslui va realiza lucrările necesare pentru sistemul de drenaj, ceea ce a permis deblocarea finanțării și continuarea proiectului”, a precizat Lucian Braniște, primarul municipiului Vaslui.

La începutul anului 2022, în cadrul proiectul „Construire bază sportivă Tip 1”, Primăria Vaslui a predat amplasamentul către proiectant – SC Agatul Instal SRL și constructor – SC Hentza Bussines SRL. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat la data de 1 martie 2022.

Pe suprafața totală de teren (14.318 mp) se vor construi două terenuri de fotbal cu gazon artificial, în suprafață de 4.148 mp fiecare, un teren de sport multifuncțional de 800 mp cu suprafață de tartan, tribune cu 500 de locuri pe scaune și 20 de locuri special amenajate pentru persoane cu dizabilități.

Terenurile vor avea și instalație de nocturnă cu 6 stâlpi, vestiare cu duș (suprafață totală de 520 mp), 54 de locuri de parcare autoturisme și 2 locuri de parcare autocare.

test

Valoarea investiției este de 4.700.000 lei fără TVA, sumă provenită integral de la Compania Națională de Investiții, urmând ca municipalitatea să asigure costurile cu racordarea la utilitățile necesare a acestui obiectiv de investiții.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button