Peste 20 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Vaslui au derulat activități specifice pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, în special pentru depistarea celor care conduc mopede, tricicluri cu motor, trotinete electrice sau biciclete, în mediul urban, și pun în pericol circulația rutieră.
În data de 6 martie 2024, peste 20 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră și ordine publică au organizat o acțiune în mediul urban, derulată la nivel județean, pentru creșterea siguranței rutiere.
Astfel, polițiștii au acționat pentru depistarea conducătorilor de mopede, tricicluri cu motor, trotinete electrice sau biciclete, aflați sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive, sau a celor care încalcă alte prevederi legale.
În urma filtrelor rutiere instituite, au fost verificate peste 160 de vehicule și legitimate peste 200 de persoane, dintre acestea 83 fiind testate alcoolscopic și pentru depistarea posibilei prezențe a substanțelor psihoactive.
Polițiștii au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de peste 45.500 lei. Totodată, au fost reținute 9 permise de conducere și 7 certificate de înmatriculare.
Pentru reducerea gradului de victimizare prin producerea accidentelor de circulație, polițiștii rutieri le recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă, să respecte cu strictețe regulile de circulație și să circule cu o viteză adaptată în permanență la condițiile de drum. Activitățile de supraveghere ale traficului rutier, pentru depistarea celor care încalcă regimul legal de viteză și a celor care conduc autoturisme sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, vor continua în perioada următoare, atât pe timpul zilei cât și pe cel al nopții.