LocalSocial

Autoturism de lux furat din Italia, descoperit la Albița

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Italia.

În data de 9 martie 2025, în jurul orei 05.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – ITPF Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a intra în ţară, un bărbat cu dublă cetățenie (Polonia și Republica Moldova), în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia.

La controlul de frontieră, întrebat despre situația juridică a autoturismului, bărbatul a declarat că a fost nevoit să roage un prieten, cetățean italian, să îi închirieze un autoturism pentru a se deplasa pe teritoriul mai multor state Schengen. Cu toate acestea, persoana în cauză nu a putut prezenta niciun contract de închiriere semnat cu proprietarul de drept al autoturismului.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noștri, cu sprijinul ofițerilor Agenției Frontex care își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Focal Albița, au efectuat verificări specifice, în urma cărora, au constatat că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind furat, semnalare introdusă de autoritățile din Italia.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 300.000 de lei, a fost reținut în vederea continuării cercetărilor.

test

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button