Ziua Poliției Române este un moment special nu doar pentru noi, polițiștii, ci și pentru comunitate și copiii care ne privesc cu admirație și curiozitate. Cu această ocazie, vă invităm să vă folosiți imaginația și talentul artistic pentru a ne arăta cum vedeți voi meseria de polițist.
Pentru a celebra ziua Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui lansează concursul de desene pentru copii „La mulți ani, Poliția Română!”, prin care aceștia își pot exprima, prin artă, percepția asupra meseriei de polițist și rolul acesteia în societate.
Concursul de desene este adresat elevilor din clasele 0 – IV, iar lucrările pot fi depuse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui (strada Hagi Chiriac, nr. 1, Vaslui), trimise prin poșta electronică (la adresa de e-mail politia@vs.politiaromana.ro), sau înmânate cu ocazia activităților desfășurate de polițiștii vasluieni cu ocazia celebrării zilei Poliției Române.
Desenele prin care copiii vor ilustra modul în care percep Poliția și rolul polițistului în comunitate, vor fi apreciate pentru originalitate și claritatea mesajului transmis. Informațiile privind datele elevului, profesorului coordonator și ale școlii vor fi notate pe spatele lucrării. Câștigătorii vor fi anunțați la data de 25 martie 2025.
Participarea la astfel de concursuri și utilizarea resurselor educative le permite copiilor să-și exprime creativitatea și să împărtășească viziunea lor asupra meseriei de polițist, contribuind la o mai bună înțelegere a rolului acestei profesii în comunitate.
Cu prilejul sărbătoririi a 203 ani de atestare documentară a Poliției Române, în perioada 19 – 26 martie 2025, polițiștii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui vor organiza diverse activități și manifestări destinate comunității în care trăiesc și își desfășoară activitate, prin care își doresc să sărbătorească profesia de polițist și importanța acesteia pentru comunitate.
Astfel, Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui vă invită la diversele activități și manifestări organizate în județul Vaslui, după următorul program:
ZIUA PORȚILOR DESCHISE
- Miercuri, 19 martie 2025, interval orar 11.00 – 14.00, la NEGREȘTI, în Parcul Central (de lângă Casa de Cultură);
- Vineri, 21 martie 2025, interval orar 10.00 – 13.00, la HUȘI, în Zona Pietonală (zona Centrală);
- Sâmbătă, 22 martie 2025, interval orar 11.00 – 15.00, la BÂRLAD, în parcarea centrului comercial ”Value Centre”;
- Luni, 24 martie 2025, interval orar 12.00 – 16.00, la VASLUI, la centrul comercial ”Silver Mall”.
- Miercuri, 26 martie 2025, interval orar 11.00 – 14.00, la MURGENI, în Parcul Central ”Mihai Eminescu”;
În cadrul acestor activități, poliţiştii Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui îşi vor prezenta tehnica și autospecialele din dotare, fiind organizate work-shop-uri interactive pentru publicul prezent.
Tot Miercuri, 19 martie 2025, începând cu ora 11.00, în localitatea CRASNA, comuna Albești, la Poligonul de Tir, va fi organizată CUPA PRESEI la TIR.
Joi, 20 martie 2025, începând cu ora 12.00, în VASLUI, la Poligonul Auto amenajat în parcarea complexului comercial ”InterEx” va fi organizat un work-shop destinat conducerii defensive și în regim prioritar, unde vor avea loc demonstrații de îndemânare și vor fi exemplificate diverse modalități de intervenție.
Anul acesta, prin donațiile polițiștilor, copiii și bătrânii sunt invitați la teatru. Astfel, Duminică, 23 martie 2025, începând cu ora 16.30, la sala de spectacole a Centrului Cultural Județean din Vaslui, strada Ștefan cel Mare (fosta Casă a Armatei), copiii însoțiți de bunicii sau de rudele lor în etate, sunt invitați la piesa de teatru Bona Visurilor Mele.
Intrarea la teatru este gratuită în limita locurilor disponibile de aceea este OBLIGATORIU să vă înscrieți, telefonic, la numărul 0758.239.177.