LocalSocial

Freon, țigări și băuturi alcoolice cu destinația Portugalia, oprite la Albița

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Republica Moldova, care intenționa să transporte în Portugalia o butelie de agent refrigerant R404A (freon), deşi nu deţinea autorizaţie de transport pentru astfel de materiale, dar și produse accizabile ascunse și nedeclarate (țigări și băuturi alcoolice).

În data de 17 martie a.c, în jurul orei 02.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa-ITPF Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în țară, un bărbat cu cetățenie Republica Moldova, în vârstă de 55 de ani, ce conducea un autocar cu destinația Portugalia.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanei, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, în compartimentul pentru bagaje, în colete, o cantitate de țigări, 108 litri de vin și aproximativ nouă litri de băuturi spirtoase, cu timbru de acciză Republica Moldova. Totodată, echipa comună de control a mai descoperit o butelie de agent refrigerant R404A (freon), cu greutate netă de 10.9 kg pentru care bărbatul nu deţinea autorizaţie de transport.

În legătură cu cele constatate, bărbatul a declarat că este angajat ca șofer la o firmă de transport din Republica Moldova și că a preluat autocarul fără să asiste la încărcarea coletelor în autocar.

Conform prevederilor legale a fost luată măsura reţinerii bunurilor descoperite, în valoare totală de 2.800 de lei, și sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

test

În cauză se efectuează cercetări sub pentru săvârșirea infracțiunii de transport de substanțe și preparate periculoase, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button