AdministratieLocal

Vot pe buget! Venituri de 543 de milioane de lei, deficit pe secțiunea de dezvoltare de 87 milioane de lei

Consiliul Județean Vaslui va da votul final la bugetul general centralizat pe anul 2025. Veniturile totale prognozate se ridică la 543 milioane de lei, în timp ce cheltuielile sunt de 630 milioane de lei. Deficitul secțiunii de dezvoltare este în sumă de 87.323.000 lei și se finanțează din excedentul bugetului local existent la finele anului 2024. 

Consiliul Județean (CJ) Vaslui va dezbate în următoarea ședință ordinară proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului general centralizat pe anul 2025.

Proiectul bugetului local al județului Vaslui cuprinde la venituri suma de 543.416.298 lei, din care 350.657.000 lei venituri fiscale, 4.550.000 lei venituri nefiscale, 177.765.933 lei subvenții și 10.443.365 lei la sume primite de la U.E. în contul plăților efectuate și prefinanțări aferente cadrului financiar 2014-2020.

Cheltuielile totale propuse sunt în sumă de 630.739.298 lei, din care 337.335.518 lei la secțiunea de funcționare și 293.403.780 lei la secțiunea de dezvoltare. Deficitul secțiunii de dezvoltare este în sumă de 87.323.000 lei. Deficitul secțiunii de dezvoltare se finanțează din excedentul bugetului local existent la finele anului 2024.

În ședința ordinară din luna trecută, CJ Vaslui a repartizat către UAT-uri sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale pentru anul 2025.

test

Repartizarea a avut la bază legea bugetului pe anul curent și adresa Administrației Județene a Finanțelor Publice Vaslui prin care se comunică repartizarea sumelor defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate și a cotelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale pentru anul 2025.

Pentru anul 2025, CJ Vaslui a avut la dispoziție suma de 21.200 mii lei din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.

„Avand în vedere că, în urma consultării primarilor, a rezultat un total necesar de peste 120.000 mii lei, propun a se repartiza în mod egal tuturor unităților administrativ teritoriale comunale câte 40 mii lei, cu excepția a 8 unități administrativ-teritoriale care înregistrează plăți restante aferente lucrărilor pe drumuri comunale efectuate în anii precedenți și cărora li se vor aloca sume mai mari pentru achitarea acestora”, se preciza în raportul la proiectul de hotărâre.

Diferența de 10.280 mii lei s-a repartizat către CJ Vaslui pentru întreținerea, repararea și deszăpezirea celor peste 1.000 de kilometri de drumuri județene.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button