LocalSocial

Pompierii au salvat un cal căzut într-o fântână din localitatea Banca

Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială și cinci militari, pentru salvarea unui animal căzut într-o fântână din localitatea Banca, comuna Banca. La sosirea echipajului de intervenție a fost găsit un cal căzut într-o fântână cu diamentrul de 80 de centimetri, la o adâncime de peste zece metri.

Misiunea a fost una destul de dificilă, animalul foarte agitat aflându-se într-o poziție care îi punea în pericol pe subofițerii care au coborât în puț pentru a salva cabalina. În sprijinul salvatorilor, autoritățile locale au pus la dispoziție și un buldoexcavator.

După aproximativ două ore de efort, calul a fost extras în siguranță, ulterior animalul fiind predat proprietarului.

 

test

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button