Creșterea prețurilor la materialelor de construcții a diminuat semnficativ investițiile în acest domeniu. Au fost eliberate tot mai puține autorizații de construire, în timp ce indicatorul locuințe terminate este în scădere. Mai mult, în sectorul construcțiilor de la nivel local se încasează printre cele mai mici salarii.
La nivelul județului Vaslui se construiește tot mai puțin. Una din cauzele care au afectat sectorul construcțiilor vizează prețurile la materiale care s-au majorat substațial în ultima perioadă. De la bitum, fier, cherestea și alte materiale, prețurile au crescut necontrolat, iar obiectivele de investiții sunt tot mai greu de realizat de căte constructori.
Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică (DJS) Vaslui, autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale au fost în număr de 24, în luna februarie 2025, în scădere față de luna februarie 2024 (35 autorizaţii).
„Indicatorul locuinţe terminate este în scădere pe total (99 în trim.IV 2024 faţă de 108 în trim.IV 2023). Pe medii, situaţia se prezintă astfel: 62 locuinţe în trim. IV 2024, în urban şi 34 în perioada similară din anul 2023, respectiv 37 locuinţe în trim. IV 2024, în rural şi 74 de locuinţe în perioada similară din anul 2023”, se arată în buletinul statistic publicat de DJS Vaslui.
La sfârşitul lunii februarie 2025, în judeţul Vaslui s-a înregistrat un număr de 59.754 de salariaţi.
Câştigul salarial mediu brut a fost de 6789 lei (februarie 2025). Peste medie s-a câştigat în servicii (7145 lei) iar sub medie s-au situat câştigurile din agricultură, silvicultură şi pescuit (6119 lei) precum și cele din industrie plus construcții (5964 lei).
Câştigul salarial mediu net a fost de 4071 lei (februarie 2025). Peste medie s-a câştigat în servicii (4277 lei) iar sub medie s-au situat câştigurile din agricultură, silvicultură şi pescuit (3669 lei) precum și cele din industrie plus construcţii (3597 lei).