LocalSocial

Protecția Copilului Vaslui lansează proiectul „Împreună pentru viitor: prevenirea separării şi reintegrarea copiilor”

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui lansează proiectul „Împreună pentru viitor: prevenirea separării şi reintegrarea copiilor din judeţul Vaslui”. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European și implementat în parteneriat cu Asociaţia „Iubire şi încredere” laşi şi Primăria comunei Hoceni.

Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, respectiv 01.02.2025-30.09.2027. Proiectul are un buget de 9.948.246,12 lei, din care 73.351,36 lei reprezintă cofinanţarea partenerilor.

Evenimentul va avea loc în data de 28 mai 2025, începănd cu ora 12:00 la Sala de sport a Primăriei Comunei Hoceni, judeţul Vaslui.

„Scopul general al proiectului este sprijinirea copiilor vulnerabili şi a familiilor acestora din comuna Hoceni, prin măsuri integrate – sociale, psihologice şi materiale – pentru prevenirea separării copiilor de familie şi reintegrarea celor din sistemul de protecţie”, au precizat reprezentanții DGASPC Vaslui.

Concret acesta vizează: 252 de copii aflaţi în risc de separare familială care vor beneficia de servicii şi sprijin dedicat; 18 copii din sistemul de protecţie specială care vor fi sprijiniţi în procesul de reintegrare familială; Dotarea şi modernizarea infrastructurii sociale din comuna Hoceni şi DGASPC Vaslui;

test

Sprijin financiar şi consiliere pentru 270 de familii; Intervenţii educaţionale, psihologice şi recreative pentru copii şi părinţi.

Conferinţa de lansare va reuni reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale, ONG-uri, specialişti în protecţia copilului, educaţie şi sănătate, precum şi alţi actori implicaţi în susţinerea comunităţilor dezavantajate.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button