În perioada 27 mai – 1 iunie 2025, în municipiul Sibiu s-a desfășurat Campionatul Național de Culturism, Fitness și Fitness Challenge, eveniment organizat sub egida Federației Române de Culturism și Fitness, competiție la care au participat peste 350 de sportivi din întreaga țară.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui a fost reprezentat cu succes de plutonier adjutant Zamfir Marius, care a obținut următoarele rezultate la secțiunea Speedfit Fitness Challenge – categoria master:Locul I – goldlevel (cel mai înalt grad de dificultate), Locul I – silverlevel, Locul II – bronzelevel.
Prin aceste performanțe, colegul nostru și-a reconfirmat valoarea sportivă, adăugând noi titluri importante în palmaresul său și consolidându-și poziția de sportiv de top în această disciplină.
Plutonier adjutant Zamfir Marius este angajat al Jandarmeriei Vaslui din anul 2006 și are o activitate sportivă susținută în domeniul artelor marțiale și al fitnessului de performanță, fiind multiplu medaliat la competiții naționale de Unifight, Lupte Libere, Judo și Fitness Challenge. Totodată, acesta activează și în calitate de antrenor, contribuind la pregătirea și performanțele altor sportivi din județ.
Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui îi adresează felicitări pentru aceste noi reușite și îi urează succes în continuare, atât în activitatea sportivă, cât și în cariera profesională.



