Seceta prelungită și măsurile de austeritate falimentează fermierii
Începând cu august 2025, TVA-ul pentru o serie de produse agricole esențiale, ca îngrășămintele și pesticidele, va fi majorat de la 9% la 11%. De asemenea, motorina folosită în agricultură va deveni mai scumpă, odată cu creșterea accizelor.
Deși există un mecanism de compensare parțială pentru fermieri, ajutorul de stat oferit nu acoperă consumul real necesar în campaniile agricole intensive.
Cum în sectorul agricol marjele de profit sunt deja mici, aceste măsuri fiscale promovate de Guvernul Bolojan riscă să provoace dezechilibre în sectoarele vulnerabile, precum agricultura, unde marjele de profit sunt deja mici, iar dependența de inputuri importate este ridicată.
Pe lângă măsurile de austeritate, fermierii de la nivel local se confruntă în ultimii ani cu fenomentul de secetă.
Reamintim că în data de 13 noiembrie 2024, Direcţia pentru Agriculturǎ Judeţeanǎ Vaslui a depus spre decontare ordinele de platǎ privind acordarea despǎgubirilor cǎtre producǎtorii agricoli, pentru culturile afectate de seceta pedologicǎ din perioada septembrie 2023 – august 2024. Valoarea totalǎ a ajutorului de stat a fost de 99.440.970 lei.
În contextul aprobării de către Guvernul României a Ordonanței de urgență nr. 120/2024, în perioada 16 – 28 octombrie 2024, la Direcția pentru Agricultură Județeană Vaslui s-a derulat acțiunea de primire a cererilorde solicitare a grantului care se acordă producătorilor agricoli pentru culturi afectate de seceta pedologică din perioada septembrie 2023 – august 2024.
În această perioadă au fost primite 5.297 de cereri, din care 5.205 au fost declarate eligibile la plată, pentru suprafața totală de 99.441 ha, ajutorul de stat sub formă de grant fiind în cuantum de 1.000 lei/ha.




