LocalSocial

Episcopia Hușilor a premiat trei eleve care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat

Episcopia Hușilor a premiat trei eleve care au obținut media 10 la sesiunea din vară a examenului de Bacalaureat: Anastasia-Narcisa Mocanu, elevă a Liceului „Emil Racoviță” Vaslui, Andra-Ștefania Parfene și Ștefania-Evelina Motaș de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui.

Anastasia-Narcisa Mocanu, elevă a Liceului „Emil Racoviță” Vaslui, Andra-Ștefania Parfene și Ștefania-Evelina Motaș de la Liceul „Mihail Kogălniceanu” Vaslui, au primit premii în bani și cărți cu ocazia hramului Episcopiei Hușilor și a slujbei de cinstire a Sfintei Mucenițe Chiriachi, ocrotitoarea Episcopiei Hușilor.

„Ne-am gândit să evidențiem trei tinere excepționale, extrem de inteligente și foarte cuminți și care fac în primul rând cinste părinților, cadrelor didactice și implicit, nouă, Bisericii. Le acordăm un premiu în bani și cărți. Vrednice sunt, le mulțumim”, a spus părintele Ignatie, episcopul Hușilor.

Episcopia Hușilor derulează mai multe proiecte socio-educaționale prin care susține elevii cu rezultate bune la învățătură din județul Vaslui, dar și pe cei cu o stare materială precară, oferind atât burse sociale copiilor care provin din medii defavorizate, cât și burse de merit celor cu rezultate bune la școală.

 

test

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button