Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești au reținut un bărbat din Negrești, județul Vaslui, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Poliţiştii din cadrul Poliției Orașului Negrești au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat de 32 de ani, din Negrești, bănuit că ar fi pătruns în locuința unor vecini, ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi proferat amenințări cu moartea, agitând amenințător un cuțit.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii din Negrești au stabilit că, la data de 11 septembrie 2025, la ora 18:45, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale anterioare, bărbatul cercetat ar fi tulburat ordinea și liniștea publică și ar fi pătruns fără drept în curtea locuinței unui vecin, bărbat de 38 de ani, unde ar fi proferat amenințări cu moartea față de el și față de membrii familiei acestuia.
Ca urmare a cercetărilor efectuate, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, și a probatoriului administrat în cauză, la data de 12 septembrie 2025, față de bărbatul cercetat a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negrești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a persoanei cercetate.




