Guvernul intenționează să reducă perioada de acordare a ajutorului de șomaj la șase luni. În prezent, indemnizația de șomaj se acordă timp de un an celor care au muncit măcar 10 ani. Județul Vaslui contabilizează tot mai mulți șomeri. În luna mai 2025, s-au înregistrat 9.913 de şomeri, cu un procent de 5,5% mai mare față de perioada similară a anului trecut.
Guvernul intenționează să reducă perioada de acordare a ajutorului de șomaj la șase luni. În prezent, indemnizația de șomaj se acordă timp de un an celor care au muncit măcar 10 ani. Persoanele cu experiență mică ori absolvenții care nu se angajează primesc acest ajutor doar pentru 6 luni.
Pemierul Ilie Bolojan a precizat într-o conferință de presă că „nu este normal să avem durata ajutorului de șomaj de un an de zile. Gândiți-vă că în marele orașe din România și în zonele metropolitane la o distanță de 20-30 de km practic nu ai cu cine lucra”.
„Șase luni. Banii care se economisesc trebuie folosiți pentru ca oamenii care se reangajează să fie susținuți să rămână angajați, acordând facilități celor care se reangajează, suportarea cheltuielilor de navetă suplimentar, alte cheltuieli de genul acesta, în așa fel încât să încurajăm atât companiile să îi angajeze pe oamenii care intră din șomaj, dar și pe cei care sunt în această situație”, a spus Ilie Bolojan.
În luna mai 2025, în județul Vaslui s-au înregistrat 9.913 de şomeri, cu un procent de 5,5% mai mare față de perioada similară a anului trecut. Mai exact, de la o rată de 8,8% în mai 2024, s-a ajuns la o rată a șomajului de 9,2% în luna mai aacestui an.
La nivel național, în topul şomajului se situează judeţeleTeleorman și Vaslui, în condiţiile în care rata şomajului la nivel naţional este de 3,2%.
La nivel local, cei mai mulți șomeri au vârsta cuprinsă între 40-49 ani (2855), urmați de cei cu vârsta peste 55 ani (2691), cei cu vârsta între 50-55 ani (2486), apoi cu vârsta între 30-39ani (1439), urmați de cei cu vârsta sub 25 ani(362) etc.
Referitor la structura șomajului după nivelul de instruire, șomerii cu nivel de instruire gimnazial au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidența AJOFM Vaslui, fiind înregistraţi un număr de 4.871, urmat de cei fără studii și cei cu nivel de instruire primar (2.605), apoi cei cu studii profesionale (1.539) etc.
Prognozele pentru următorii ani indică județul Vaslui cu cea mai mare rată a șomajului din România. Pentru următorii patru ani, Vasluiul va fi lider național la șomaj alături de județul Teleorman. Acest lucru înseamnă o dezvoltare anemică a economiei locale, o ofertă slabă pe piața muncii și un exod puternic al populației active în străinătate sau în alte zone bogate ale țării.



