LocalSport

CSM Vaslui a obținut o victorie în deplasare în fața CSM Constanța, scor 36-34 (15-14)

„După 14-15 la pauză, echipa noastră a dat impresia că poate obține un rezultat favorabil și a menținut suspansul, apropiindu-se la un gol în ultimele minute. Vasluienii au rămas în avantaj și au câștigat în Sala Sporturilor. Mulțumim suporterilor pentru susținere! Hai, Constanța!”, a fost mesajul CSM Constanța după meciul cu CSM Vaslui.

Prima jumătate a întâlnirii a fost una echilibrată, cu cele două echipe afrându-se la conducere rând pe rând. Pe finalul acesteia, constănțenii au ajuns să aibă un avans de două goluri, 13-11, pe care însă l-au pierdut în minutele dinainte de pauză, când vasluienii au revenit pe tabelă și au intrat în avantaj la vestiare, scor 15-14.

La reluare, CSM Vaslui a preluat controlul jocului, fiind mereu în față, chiar și cu cinci goluri, 20-15. Pe final, gazdele s-au apropiat la un singur gol, dar handbaliștii pregătiți de Gabriel Armanu și Bogdan Pralea au refăcut imediat o diferență confortabilă, prin Malasinkas și Pavlovic, suficient să aducă punctele la Vaslui.

CSM Vaslui ajunge la a doua victorie stagională, ocupând locul 6, cu 4 puncte. Pentru formația vasluiană au marcat Aidenas Malasinkas 8, Dragoș Hanțaru 7, Yuriy Pop 5, Dragan Pavlovic 4, Dominik Gal 3, Ciprian Aungurenci 3, Nemania Vucicevic 3, Rareș Ștefan 1, Andrei Popa 1, Andrei Yashchanka 1.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button