LocalSocial

Chirii actualízate! Este vorba de locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ai companiilor

Conform legii, tariful de bază lunar al chiriei trebuie actualizat în funcţie de rata anuală a inflaţiei, până la data de 31 ianuarie inclusiv a fiecărui an. Astfel, Ministerul Dezvoltării, a publicat, în transparență decizională, un proiect de Hotărâre de Guvern care prevede actualizarea tarifelor.

Actul normativ prevede actualizarea chiriei (lei/m2) pentru locuințele aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru locuinţele de serviciu, locuinţele de intervenţie şi căminele pentru salariaţi ai companiilor, societăţilor naţionale şi ai regiilor autonome și pentru curţile şi grădinile aferente suprafeţelor locative.

Ministrul dezvoltării a arătat că ultima actualizare a tarifului de bază lunar al chiriei a fost realizată în anul 2007 și a adăugat că, în prezent, chiria pentru o locuință cu o suprafață locuibilă de 50 mp este de 42 de lei, iar, după actualizarea tarifului, va fi de 94,21 de lei.

Nu intră sub incidența acestui act normativ locuințele pentru tineri destinate închirierii, realizate de ANL, și locuințele deținute de către Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat. Pentru acestea, chiria se calculează în baza legii modificate în 2018.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button