Google+
Home » National » Românii nu vor ști care sunt companiile alimentare care le pun sănătate în pericol. ANSVSA anunță oficial că nu va publica numele acestora

Românii nu vor ști care sunt companiile alimentare care le pun sănătate în pericol. ANSVSA anunță oficial că nu va publica numele acestora

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVA) a anunțat că numele companiilor care au primit amendă pentru nereguli privind nerespectarea normelor sanitar- veterinare va rămâne secretă.

„Ca urmare a solicitării dumnea­voastră înregistrată la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (…) privind numele companiilor din industria ali­men­tară cărora le-au fost aplicate cele mai mari amenzi, în urma răspunsului primit din partea Direcției Ge­nerale Control Oficial, vă co­municăm că Ordinul președintelui Au­tori­tății Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 24/ 2010 privind aprobarea listelor cuprinzând informațiile secrete de serviciu și informațiile de interes public nu prevede ca numele companiilor/agen­ților economici să fie făcute publice”, arată răspunsul ANSVSA la solicitarea trimisă de Ziarul Financiar.

Acest răspuns vine la numai câteva zile după ce președintele ANSVSA Radu Roatiș Chețan spunea într-un interviu acordat aceleiași surse că oamenii trebuie să știe cine sunt operatorii economici care le pun sănătatea în pericol.

„Numele com­pa­ni­i­lor sancționate vor fi date pu­bli­cității în funcție de ce zice legislația. Mie mi se pa­re impor­tant, lumea trebuia să știe. Ca și companie trebuie să îți asumi acest lucru, când operezi și faci bani pe pia­ță cu sănătatea consu­ma­torului”, afir­ma șeful veterinarilor din România, Radu Rotiș Chețan, în prima parte a lunii mai.

Sursa: money.ro

Last updated by at .

Comments

comments

About Mihai Vasile