World

APCE a adoptat o rezoluție prin care condamnă "anexarea ilegală a Crimeei" de către Rusia

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a adoptat, miercuri, la Strasbourg, o rezoluție prin care condamnă „anexarea ilegală a Crimeei” de către Rusia, afirmând că această acțiune nu are niciun efect juridic și nu este recunoscută de Consiliul Europei, potrivit unui comunicat al APCE.

„Așa-numitul referendum organizat în Crimeea este neconstituțional. Astfel, rezultatul lui și anexarea ilegală a Crimeei de către Rusie nu au niciun efect juridic și nu sunt recunoscute de Consiliul Europei”, a anunțat APCE în rezoluția adoptată după o dezbatere de urgență. Potrivit site-ului oficial al APCE, parlamentarii au afirmat că niciunul din argumentele Rusiei nu justifică acțiunile sale și au apreciat că divizarea Ucrainei în est și vest „este de origine politică”. „Mișcarea pentru secesiune și integrare în Rusia a fost provocată și incitată de autoritățile ruse, sub acoperirea unei intervenții militare”, subliniază Adunarea, recomandând semnatarilor Acordului de la Budapesta și altor state europene „să ia în considerare încheierea unor acorduri de securitate, pentru a garanta independența, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. APCE a recunoscut legitimitatea noilor autorități de la Kiev și a Parlamentului ucrainean, precum și „legitimitatea deciziilor lor”. Potrivit Adunării, schimbarea puterii de la Kiev a deschis noi oportunități pentru dezvoltarea democratică a Ucrainei. De asemenea, APCE a îndemnat Kievul să investigheze cazurile de încălcare a drepturilor omului în timpul manifestațiilor recente din țară.

Rezoluția adoptată se bazează pe raportul „Evoluții recente în Ucraina: amenințări pentru funcționarea instituțiilor democratice”, elaborat de coraportori ai Comitetului de Monitorizare al APCE, Mailis Reps și Marietta de Pourbaix-Lundin.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button