Poliția a intrat pe fir în cazul copilului înecat la ștrand
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui au solicitat Primăriei Municipiului Vaslui actele care privesc personalul angajat la Ștrandul municipal, unde a decedat duminică înecat copilul în vârstă de 14 ani, în condițiile în care pompierii au declarat că dispariția copilului a fost anunțată cu întârziere.
„Au fost solicitate documente care privesc angajații cu responsabilități la ștrand, pentru a vedea dacă există personal desemnat pe linie de siguranță și în cazul în care există, dacă salariații și-au respectat atribuțiunile de serviciu. Deocamdată nu au fost primite documentele solicitate”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.
Reprezentanții Primăriei Vaslui nu au putut fi contactați pentru a explica de ce nu au pus înca la dispoziția anchetatorilor respectivele documente.
Primăria Municipiului Vaslui a închis luni, pentru reamenajare și igienizare, ștrandul municipal, după ce un copil în vârstă de 14 ani a murit înecat. O echipă de proiectanți urmează să delimiteze cu o linie de balize cele două zone principale ale bazinului mare, care are o adâncime de 5,2 metri, pentru a preveni și alte accidente similare.
Totodată, în cazul angajaților de la ștrandul municipal, Primăria a început propria anchetă administrativă, după cum au anunțat la începutul săptămânii autoritățile locale vasluiene. Necropsia în cazul copilului de 14 ani a arătat că decesul s-a produs în urma asfixiei mecanice prin înec. Copilul va înmormântat azi la ora 9. (R.N.)