Justitie

Patronii vasluieni, luați în vizor de ITM

Amenzi usturătoare pentru angajatorii vasluieni, care nu dispun de truse medicale la locul de muncă.

Firmele vasluiene, ca, de altfel, toate unitățile și instituțiile publice care nu s-au achitat de obligația de a avea trusă medicală de prim ajutor la punctele de lucru riscă amenzi usturătoare, mai ales că, de curând, la nivel național Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a declanșat ample controale în această direcție.

Existența trusei este prevăzută de Legii nr. 319/2006 privind sănătatea și securitatea în muncă. Angajatorii care desfășoară activități industriale, agricole, de prestări servicii sunt obligați să aibă câte o trusă medicală la fiecare cel mult 25 de angajați. Grădinițele, școlile, care nu dispun de un cabinet medical, trebuie să aibă cel puțin o trusă medicală la 50 de elevi. Sălile de spectacol trebuie să aibă cel puțin o trusă la 100 de locuri.

În situația în care acest lucru nu se întămplă, toti angajatorii, că sunt privați sau de stat, riscă amenzi usturătoare, care pot varia între 3.000 și 6.000 de lei. În cazul instituțiilor pentru protecția, educarea, instruirea, recreerea și odihna copiilor și tinerilor (acolo unde nu este un cabinet medical), precum și în laboratoarele de chimie, atelierele școlare și studențești din unitățile de învățământ, nedotarea cu truse de prim ajutor se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei pentru persoanele fizice, și de la 5.000 la 10.000 lei pentru persoanele juridice.

Existența unei truse medicale de prim ajutor este necesară pentru a se evita producerea unor tragedii. Spre exemplu, în situația în care un angajat va suferi un accident de muncă, până la sosirea cadrelor medicale i se poate acorda un prim ajutor, care de multe ori poate contribui la stabilizarea angajatului, dacă suferă un accident mai grav.

Accidentele la locul de muncă se pot produce atunci când nimeni nu se așteaptă. Spre exemplu, în județul Vaslui, la sfârșitul lui iulie, inspectorii de muncă au avut parte de patru evenimente, care urmează să fie cercetate de aceștia și să se stabilească dacă pot fin încadrate ca fiind sau nu accidente de muncă.

Conform Ordinului Ministerului Sanătății și familiei nr. 247/2002 o trusă medicală este compusă dintr-o cutie din material plastic, cu colțuri și muchii rotunjite, în care sunt depozitate instrumente și materiale sanitare, medicamente și diverse materiale necesare acordării primului ajutor. Aceasta trebuie să asigure etanșeitatea corespunzătoare pentru protejarea conținutului față de praf și umezeală printr-un sistem de închidere ferm. Trebuie să fie inscripționată, vizibil de la o distanță de minimum cinci metri, cu denumirea produsului și a furnizorului. Totodată, trebuie să permită vizualizarea conținutului sau să aibă inscripționată lista conținutului și să fie dimensionată, compartimentată corespunzător, în vederea depozitării și asigurării integrității componentelor. (Daniela PORUMB)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button