Justitie

Afaceri imobiliare cu iz de biogaz la Munteni de Jos

Chiar dacă legea interzice acest lucru, la Munteni de Jos au apărut deja 15 case de locuit în zona de protecție a instalației de biogaz ce aparține SC Avicom SA. Construcțiile, autorizate de primăria locală, sunt făcute într-o zonă supusă unor riscuri imense.

Alexandru CROITORU

În 2008, societatea comercială Avicom SA a primit avizul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui pentru proiectarea și construcția unei instalații de biogaz ce folosește ca materie primă deșeurile animaliere. Acest gen de instalații, conform Ordinelor Ministerului Sănătății, au în jurul lor o așa numită arie de protecție, cu o rază de 1.000 de metri. Numai că această construcție a fost făcută la Munteni de Jos, o comună în plină expansiune și unde, până nu demult, terenurile pentru locuințe se vindeau la prețuri bune și foarte bune. Așa s-a ajuns ca, în 2014, aproximativ 15 locuințe să fie construite în aria de protecție a instalației de biogaz, pentru că cei care au vândut terenuri acolo au “uitat” să menționeze cumpărătorilor și asupra riscurile la care se supun. Pe lângă disconfortul cauzat de mirosurile pe care le degajă o astfel de instalație, cei care și-au ridicat locuințe în aria de protecție, se pot trezi oricând cu imobilul demolat dacă Avicom SA consideră necesar acest lucru. Cu toate acestea, demolarea este puțin probabilă, mai ales că autorizațiile de construcție au fost date de către Primăria comunei Munteni de Jos cu acordul reprezentanților societății amintite.

Din păcate s-a construit și se va mai construi în aria de protecție a instalației de biogaz ce aparține societății Avicom. Instalația are toate avizele necesare și toate actele cu aprobările ce se impun pentru o astfel de construcție. Ceea ce nu mi se pare în regulă este faptul că se construiește în zona de protecție și că Avicom SA își dă acordul. A fost la mine și primarul comunei Munteni de Jos și i-am explicat că Agenția de Mediu nu poate da avize de construcție în zona de protecție. Primarul mi-a răspuns că el nu are ce face, dar consider că nici nu are interes să le spună celor care vor să construiască acolo ca nu este voie și că se expun unor riscuri plus disconfortul cauzat de miros. Ce-i drept, plângeri nu am mai avut de anul trecut, când a venit la Agenție o familie din Italia, care cumpărase teren acolo. Le-am explicat cum stă treaba și cam atât. A fost tot ce am putut face legal”, a spus Mădălina Nistor, director executive al Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button