Justitie

Traficanții din Băcani rămân în arest

Ieri, Tribunalul Vaslui a avut de judecat cererea de eliberare condiționată formulată de Elena Ionela Vasiliu și Cristian Ionuț Blejeru, ambii de loc din Băcani, județul Vaslui. Cei doi tineri au ajuns pe mâinile procurorilor după ce asupra lor au fost găsite 75 de pastile de extasy.

Elena Ionela Vasiliu și Cristian Ionuț Blejeru, ambii de 21 de ani, au fost arestați luna trecută, în timp ce voiau să ajungă într-un club din Bârlad. La percheziție, asupra celor doi au fost găsite droguri de mare risc.

Ionuț Blejeru este fratele unui alt traficant de droguri, care a fost arestat în 2009. Ionuț nu a mai ales calea fratelui său, care cultiva canabis în ghivece, ci primea drogurile din Spania, ajutat și de iubita sa, Ionela Vasiliu, pe numele căreia ajungeau pachetele. Ce doi iubiți își vindeau marfa prin cluburile din Vaslui și Bârlad. La percheziții, în casa tatălui lui Ionuț au fost găsite 80 de pastille de extasy și 10 grame de cannabis. (A.C.)

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button