Traficant de minore, trimis după gratii
Radu Duță, un vasluian de 42 de ani, a fost reținut de procurorii DIICOT și acuzat că a racolat minore cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani pe care le oblige să se prostitueze.
Alexandru CROTORU
Procurorii DIICOT, împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui l-au reținut pe Radu Duță, 42 de ani, acuzat că ar fi traficat mai multe minore cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani.
Întors de curând din Franța, unde a ispășit și o pedeapsă de 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri, bărbatul a găsit o cale mai ușoară de a face rost de bani. Acesta își racola victimele provenite, mai ales, din familii dezorganizate, iar activitatea lui infracțională s-a desfășurat în perioada martie – octombrie 2014. Fetele racolate de către Duță nu proveneau doar din familii dezorganizate ci unele erau luate din centre de plasament maternal sau din Complexe de servicii comunitare – case de tip familial din Huși sau Negrești, iar una dintre minore a fost racolată din Centrul de Recuperare a Copilului cu Dizabilități Huși. După ce erau racolate, victimele erau cazate în locuința lui Radu Duță și obligate apoi să se prostitueze. Două dintre fete au fost oferite de către acesta unor cetățeni bulgari pentru a întreține raporturi sexuale.
Față de cel în cauză, procurorii au adus în discuție și faptul că există suspiciuni că își droga victimele înainte de a le oferi eventualilor clienți. După ce a fost reținut de către procure, Duță a ajuns și în fața instanței de judecată care a emis pe numele său mandat de arestare pentru 30 de zile. Pus în fața probelor, Duță nu a recunoscut acuzațiile.
“Nu am obligat și nu am forțat nicio fată și nu mi-au dat mie banii. Dacă eram la discotecă și eram cu toții la masă, puneam bani toți și cumpăram țigări și consumație”, s-a destăinuit Duță apărătorului.