World

INCIDENTE la secțiile de votare din străinătate: Gaze lacrimogene la Torino și Paris. Peste 360.000 români din diaspora au votat până la ora 23.00

Mai mulți români care așteptau să voteze în fața secției din Torino, în jurul orei locale 20.45, au avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce, potrivit relatărilor unor persoane aflate acolo, jandarmii ar fi intervenit cu gaze lacrimogene. Forțele de ordine au intervenit cu gaze lacrimogene, duminică seară, în fața secțiilor de votare de la Paris, unde sute de oameni protestează, la ora transmiterii acestei știri, pentru că nu au putut să voteze, secțiile de votare închizându-se. Mediafax.ro transmite în timp real evenimentele de la secțiile de votare din străinătate.

UPDATE 01:20 – Peste 360.000 români au votat în diaspora; cei mai mulți – în Italia, Spania și R. Moldova

Peste 360.000 români din diaspora au votat până la ora 23.00 la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, față de peste 150.000 la scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulți votanți înregistrându-se în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, Franța și Germania.

Potrivit rezultatelor centralizate de Biroul Electoral Central din cele 294 de secții de votare din străinătate, până la 23.00, ora României, au votat 362.692 de români.

Cei mai mulți au votat în Italia – 94.758, în Spania – 83.153, Republica Moldova – 35.630, Marea Britanie – 24.474, Franța – 16.114 și Germania – 16.716.

În Belgia au votat 11.435 persoane, iar în Austria – 9.565.

De asemenea, 4.852 au votat în Danemarca, 4.491 în Cipru, 3.842 în Olanda 3.451 în Grecia, 3.249 în Ungaria și 2.850 în Portugalia.

În SUA, au votat 11.363 de persoane, iar în Canada 3.907.

La primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 23.00 votaseră 153.677 de români.

Astfel, în 2 noiembrie, până la ora 23.00 în Spania votaseră 33.053 de români, în Republica Moldova – 21.980, Marea Britanie – 7.977, Germania – 7.320 – și în Franța – 7.119. În Belgia votaseră 5.951 de persoane, în Austria – 2.933, iar în Cipru – 1.784.

Zeci de mii de români au stat la cozi la secțiile de votare din Europa, unii dintre ei așteptând încă de la orele 5.00-6.00 dimineața, înainte de deschiderea secțiilor de votare.

UPDATE 23:30 – Mulțimi de oameni așteaptă în continuare să voteze în New York, cu 5 ore înainte de încheierea votului

UPDATE  – Muhuleț: BES a transmis o circulară către secțiile din străinătate – votarea se închide la ora 21.00

Biroul electoral pentru secțiile de votare din străinătate a transmis o circulară către toate secțiile din diaspora să respecte prevederile legale potrivit cărora votarea se închide la ora 21.00, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

”Am văzut și eu imaginile cu documentele de la Torino, la o televiziune. Nu pot să comentez mai mult decât atât. Am luat legătura cu colegii de la Biroul 48 (pentru secțiile de votare din străinătate n.r.), ne-au spus că încearcă să vorbească cu cineva de la secția de votare de acolo. Au transmis circulară către toate secțiile de votare din străinătate să respecte prevederile legale și că votarea se închide la ora 21.00”, a spus Marian Muhuleț, întrebat despre incidentele de la unele secții de votare din străinătate.

UPDATE 23:25 – Mai mulți polițiști și circulație restricționată la Ambasada României din Bruxelles

Mai mulți polițiști se aflau duminică seara în fața Ambasadei României de la Bruxelles, unde mii de persoane așteaptau la coadă pentru a vota, relatează postul de televiziune RTL Belgium, în pagina electronică, menționând că strada unde se află reprezentanța este închisă circulației.

Mii de cetățeni români care locuiesc în Belgia sau nordul Franței s-au deplasat duminică în comuna Uccle din Bruxelles, unde se află trei din cele patru secții de votare din Belgia.

Mai mulți români din Franța au preferat să meargă să voteze la Bruxelles, sperând că vor avea de așteptat mai puțin la coadă.

Potrivit RTL, coada se întindea pe distanțe de câteva sute de metri duminică seara.

În acest context, la ora locală 21.00 (22.00, ora României) în zonă au fost trimise mai multe echipe de polițiști, iar circulația pe strada unde se află ambasada a fost închisă.

„I-am spus ambasadorului că ar trebui să accelereze procesul în secțiile de votare pentru ca lucrurile să meargă mai repede și cât mai mulți oameni posibil să voteze cât mai repede posibil”, a declarat Armand de Decker, primarul comunei Uccle din Bruxelles.

Totuși, potrivit ambasadorului Ștefan Tinca, situația este sub control.

„Am început pregătirile normale în urmă cu câteva luni și am reușit în ultimele săptămâni să ameliorăm, să asigurăm un flux optim. În opinia mea, (sectiile de de vot) funcționează deja la o viteză maximă”, a declarat duminică ambasadorul României în Belgia pentru RTL.

„Sperăm că lucrurile se vor calma un pic”, a adăugat el.

UPDATE – Austria: Toți cei peste 8.000 de români care s-au prezentat la urne au reușit să voteze

Toți cei peste 8.000 de cetățeni care s-au prezentat la cele trei secții de vot organizate pe teritoriul Austriei la scrutinul de duminică au reușit să își exprime opțiunea electorală, fapt posibil și datorită sprijinului acordat de aproximativ 20 de voluntari.

 Încă de la ora locală 20.00, în fața secțiilor de vot din Viena nu se mai aflau alegători, precizează un comunicat al MAE.

O tânără din grupul de voluntari a explicat că după primul tur de scrutin, mai mulți tineri au înaintat o plângere ambasadei, care i-a invitat la discuții.

„Inițial am fost opt sau zece la discuțiile de la ambasadă, iar echipele de voluntari le-am format ulterior sunând alți prieteni”, a explicat ea.

Tânăra a precizat că printre măsurile luate pentru fluidizarea fluxului de alegători au fost crearea echipelor de voluntari, care au verificat încă de afară validitatea declarațiilor completate pe propria răspundere, dar și a actelor de identitate, astfel încât atunci când au intrat în sediile în care funcționau secțiile de votare nu s-a mai pierdut timp pentru verificare. De asemenea, a menționat și crearea paginii de Facebook unde au fost postate în timp real informații cu privire la situația votului.

UPDATE 22:30 – Incidente și la secțiile de votare de la Paris, unde s-a intervenit cu gaze lacrimogene

La închiderea urnelor la ora locală 21.00 (22.00, ora României), câteva sute de români au rămas în fața porților, nereușind să voteze.

De asemenea, mai multe persoane care au votat sunt blocate în curtea ambasadei, întrucât nu li se dă voie să iasă.

„Ultimii care au votat sunt ținuți la porți în curte pentru a-i lăsa să iasă toți odată. În spatele porților, oamenii urlă: «Nu plecăm!! Vrem să votăm!!»”, scrie o tânără prezentă la secția de vot de la Ambasada din Paris.

De partea cealaltă, cei care au rămas afară strigă: „Hoții!”, Hoții!”, „Demisia”.

Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva românilor care nu vor să plece.

UPDATE 22:10 – Gaze lacrimogene la Torino, în fața secției de votare, unde se află încă sute de români

Câteva sute de persoane se aflau, duminică, în jurul orei locale 20.45, în fața secției de votare din Torino – Italia, unde la un moment dat au fost împrăștiate gaze lacrimogene.

Potrivit unor relatări ale românilor aflați la coadă pentru a-și exercita dreptul la vot, gazele lacrimogene ar fi fost împrăștiate de către forțele de ordine italiene.

În urma incidentului, unele persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Unii dintre românii aflați la coadă și care voiau să voteze au reacționat vehement, huiduind și scandând: „Hoții! „Hoții!”.

Mai multe filmulețe cu incidentul de la Torino au fost postate pe Facebook de către consilierul local din Verbania Adrian Chifu. În imaginile respective se poate vedea mult fum provenit de la gazele lacrimogene și oameni care-și acoperă fețele cu fulare. El prezintă unul dintre filmulețe astfel: „E război la Torino! Au dat cu gaze jandarmii! Stat român, rușine!”

De asemenea, un alt român aflat la coadă, Pavel Croitoru, a postat pe aceeași rețea de socializare poze cu oameni întinși pe jos, afectați de gazele lacrimogene, și care primesc ajutor de la ceilalți oameni.

UPDATE 21:21 Ambasadorul la Dublin cere BEC să prelungească votarea; Muhuleț: Votarea se încheie la 21:00

Ambasadorul României la Dublin, Manuela Breazu, a cerut, duminică seară, Biroului Electoral Central, prelungirea programului de vot, în condițiile în care mai mult de 2.000 de români stau încă la coadă pentru a vota.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a confirmat că această solicitare a fost primită.

El a spus, într-o declarație de presă, că procesul de votare începe la 7.00 dimineața și se încheie la ora 21.00: „În momentul actual, textul de lege este foarte precis: votarea începe la 7.00 dimineața și se încheie la ora 21.00”.

El a reiterat faptul că ministrul de externe, Teodor Meleșcanu, nu a trimis BEC nicio cerere pentru prelungirea votării în diaspora.

UPDATE 20:53 – Aproape 285.000 de români au votat în diaspora până la 19.00, ora României

Aproape 285.000 de persoane au votat în diaspora până la 19.00, ora României, cei mai mulți, peste 18.000, votând în Marea Britanie.

Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), la 19.00, ora României, în diaspora au votat 284.970 de români.

În Marea Britanie, au votat 18.030 de români, dintre care 8.387 la cele trei secții de votare din Londra.

În Franța au votat 13.032 de persoane, dintre care 5.800 la cele două secții din Paris.

În Germania au votat 11.426 de persoane.

UPDATE 20:45 – Câteva mii de români, încă la coadă la secțiile de votare din Londra, Munchen, Republica Moldova

La Paris, la secțiile de votare de la Ambasadă și ICR cozile s-au scurtat, însă duminică seară, la ora 20.30, ora României, mai erau aproximativ 1.000 de românii care așteptau să voteze. Oamenii sunt nemulțumiți că după ore în șir de așteptare nu au reușit încă să voteze, iar din când în când scandează.

 Și la ICR Londra peste 1.000 de romîni așteaptă încă la coadă, unii dintre ei de cel puțin nouă ore.

La secția de votare din Munchen, la ora transmiterii acestei știri mai așteptau să ajungă la urne aproximativ 800 de români, ca și la Chișinău, unii dintre ei așteptând să voteze de mai bine de 11 ore.

UPDATE 20:00  – New York: 840 de persoane votaseră până la ora prânzului; alte câteva sute așteaptă

Peste 800 de persoane votaseră, până la ora prânzului, la Consulatul României din New York și alte câteva sute de persoane așteaptă la coadă care se întinde de-a lungul a două străzi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisia de votare a fost suplimentată la 7 persoane față de 3 data trecută, iar secția de vot a fost mutată într-o sală mai încăpătoare, astfel că 840 de persoane au votat până în jurul orei locale 12.00, aproape de două ori și jumătate mai mult decât la turul precedent.

De această dată, însă, și numărul celor care așteaptă este mai mare. Câteva sute de persoane așteaptă la coadă, așteptarea durând în prezent aproximativ două – trei ore.

Politia metropolitană are un echipaj stationat pe strada pe care se află intrarea la secția de vot din incinta consulatului, pentru a asigura fluiditatea traficului.

UPDATE 19:30 – Sute de români, la cozi în Montreal pentru vot

Sute de români au fomat cozi și în Montreal pentru a vota în turul II al alegerilor prezidențiale.

Imagini: Monica Medea

UPDATE 19:07 – Lazurca: Cozi foarte mari la Chișinău; îi îndemn pe români să voteze la secții din afara capitalei

Situația a început să se tensioneze la Chișinău duminică după-amiază pe măsură ce cozile de la secțiile de vot pentru prezidențiale s-au îngroșat, condiții în care ambasadorul României, Marius Lazurca, i-a îndemnat pe români să se ducă să voteze la secțiile de votare din apropierea Capitalei.

Românii din R. Moldova s-au prezentat la vot cu două ore înainte de deschiderea urnelor și au stat ore în șir la coadă. Dacă la început timpul de așteptare era de o oră, două, cei care au venit după ora 10:00 au reușit să voteze după 5 ore de stat.

După-amiază oamenii au început să forțeze gardurile de protecție și au scandat „Vrem să votăm!” și „Rușine!”. Carabinierii (jandarmii moldoveni – n.r.) încearcă să păstreze ordinea.

„Interesul pentru scrutin este foarte mare. Deși am eficientizat cu mult procesul de vot, cozile sunt foarte mari în Chișinău. Îi îndemn pe românii din Chișinău, care au posibilitatea, să meargă și să-și exercite dreptul de vot la secțiile de votare din Hâncești, Călărași, Orhei. Secțiile din Ialoveni și Chișinău sunt foarte aglomerate”, a declarat, pentru Unimedia, Marius Lazurca, Ambasadorul României în R. Moldova.

La secția de la Ialoveni, o femeie și-a uitat pașaportul dar a plecat cu ștampila, astfel că votul a fost oprit pentru 15 minute.

Pe de altă parte, presa din R. Moldova susține că secțiile din Chișinău, Ialoveni, Hâncești și Orhei sunt aglomerate.

Potrivit datelor de la ora 10:00, la Chișinău au votat un număr dublu de persoane față de primul tur.

ProTV Chișinău susține că până la ora 16:00 au votat, potrivit unor surse, aproximativ 23.000 de români.

Pe 2 noiembrie la cele 21 de secții din R. Moldova au votat aproape 20.000 de români.

UPDATE 19:00 – Sute de români au stat la rând chiar și cinci ore pentru a vota în Florența – presă

Sute de români așteaptă la coadă pentru a vota într-o secție de votare amenajată în orașul italian Florența,relatează site-ul publicației La Repubblica, prezentând imagini.

Sute de români au așteptat aproximativ cinci ore pentru a vota la secția amenajată pe strada Agnolo din Florența.

Potrivit ziarului La Repubblica, românii au așteptat calmi și nu s-au înregistrat incidente.

Mii de cetățeni români așteaptă ore întregi pentru a vota în secții amenajate în Torino, Veneția, Bologna și Roma.

UPDATE 18:29 – Muhuleț: Președintele secției de votare 151 din Londra a cerut BEC prelungirea votării după ora 21.00

Președintele secției de votare 151 din Londra a cerut Biroului Electoral Central să dispună prelungirea după ora 21.00 a programului de votare la această secție, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț.

Potrivit acestuia, solicitarea urmează să fie discutată de membrii BEC.

El a adăugat că mai multe persoane au trimis la BEC cereri pentru prelungirea votării, însă aceasta este singura ”oficială” până la această oră.

UPDATE – Germania: Peste 10.000 de români așteaptă să voteze la cele cinci secții de vot

Peste 10.000 de români stau, duminică seară, la coadă la secțiile de vot din Germania (Munchen, Stuttgart, Bonn, Berlin și Hamburg), unde timpul de așteptare este de ore bune, iar oamenii continuă să vină.

Mihai Rusu, român din diaspora, a povestit pentru MEDIAFAX că a reușit să voteze după 7 ore de stat la coadă. „Am ajuns la 7.30, erau deja peste 800 de oameni la coadă, și am ieșit din sala de votare după ora 14:20”, a spus acesta, acuzând faptul că logistica este „catastrofală”.

„Sunt 7 cabine de vot, 7 ștampile, dar nu sunt prezenți toți reprezentanții biroului secției de votare, sunt doar 5, iar procesul este foarte greoi. Se intră prin două părți și oamenii sunt triați, se intră alternativ de la cele două cozi. Apoi le sunt verificate declarațiile pe propria răspundere. Totul merge foarte încet, au fost și cazuri în care oamenii au fost nevoiți să completeze din nou, dar s-a votat în prima jumătate a zilei cât s-a votat în total în primul tur”, a precizat Rusu, potrivit căruia până la ora locală 14:30 au votat 1.700 de persoane.

Acesta a asistat și la un incident provocat de un grup de 4-5 cetățeni români, de etnie romă, care nu au dorit să stea la coadă și au avut o mică altercație cu Poliția.

„Până acum lumea a fost calmă, dar pe măsură ce timpul trece oamenii au devenit teribil de nervoși, le scade răbdarea și cer demisia lui Teodor Meleșcanu și a întregului Guvern”, a spus Rusu.

„Ponta, Ponta, nu uita România nu e a ta!”, au mai strigat oamenii, potrivit lui Mihai Rusu. Acesta a mai spus că a existat o perioadă de stagnare între 13:00-13:30, când oamenii de la coadă nu au putut vota, pentru a le permite femeilor cu copiii să voteze.

La ora publicării, la Munchen se aflau la coadă circa 3.000 de români. Tot 3.000 de persoane sunt și la Consulatul de la Hamburg, dar atmosfera este mai liniștită.

De asemenea, la secțiile de vot de la Stuttgart (unde clădirea Consulatului este mică) și Bonn sunt câte 3.000 de români la coadă, iar la Berlin sunt mai multe sute.

Mai mulți români și-au exprimat indignarea pentru faptul că în întreaga Bavarie există o singură secție de vot, deși acest land este cel mai mare din Germania ca suprafață, iar comunități de români sunt împrăștiate în localități aflate la sute de kilometri de Munchen.

Totodată, mulți sunt nemulțumiți de faptul că România nu are un Consulat în capitala financiară a Germaniei, Frankfurt am Main, unde există o comunitate mare de români, nevoiți să se ducă sute de kilometri cu trenul sau mașina până la Berlin sau Bonn.

Potrivit datelor anunțate de BEC, până la ora locală 13:00, în Germania au votat 5.635 de persoane.

Conform MAE, la nivelul anului 2013 în Germania trăiesc 236.000 de români.

UPDATE 18:10 – FADERE: Cinci ore pentru a putea vota la Paris, coadă de 5.000 de oameni în Bruxelles

Timpul de așteptare pentru a putea vota, duminică seară, la Paris este estimat la cinci ore, iar în Bruxelles coada celor care așteaptă să ajungă la urne este de circa 5.000 de persoane și s-a solicitat intervenția Poliției, pentru a face un cordon de protecție, potrivit FADERE.

Tot cinci ore se estimează că au de așteptat și românii din Spania care stau la rând în suburbia madrilenă Coslada, conform aceleiași surse.

FADERE mai informează că în mai multe secții de vot „se simte o îmbunătățire a serviciilor, ca efect al măririi numărului personalului din secții cu personal MAE”. „Totuși, și această măsură este absolut insuficientă, având în vedere numărul românilor prezentați să-și exercite dreptul de vot”, susține Federația asociațiilor de români din Europa – FADERE.

„Dacă solicitările FADERE ar fi fost luate în seamă de către Biroul Electoral Central și de către Ministerul Afacerilor Externe, toate aceste lucruri nu s-ar fi întâmplat. FADERE a cerut în nenumărate rânduri 1.000 secții de vot și dublarea numărului personalului în secțiile deja existente. Solicităm, pe această cale, mărirea programului secțiilor de vot, în așa fel încât toți românii aflați la coadă la ora 21:00 să poată vota”, a declarat președintele federației, Daniel Tecu.

Cozi de sute și chiar mii de oameni s-au format, duminică, și în fața altor secții de votare din diaspora.

UPDATE 18:00 – Mii de români stau la coadă pentru a vota în orașul britanic Portsmouth

Mii de cetățeni români așteaptă să voteze la o secție amenajată în orașul britanic Portsmouth, situat în sudul Angliei, relatează presa locală.

Potrivit site-ului de știri Portsmouth.co.uk, oamenii așteaptă într-o coadă de sute de metri formată la o secție de votare din Centrul comunitar Fratton.

Un oficial de la secția de votare din Portsmouth a declarat că la urne sunt așteptați 10.000 de români.

Orașul britanic Portsmouth este situat în comitatul Hampshire, într-o zonă de coastă, în sudul Angliei.

UPDATE 17:00 – Mii de români așteaptă ore întregi pentru a vota în Roma, Veneția și Bologna

Mii de cetățeni români așteaptă ore întregi pentru a vota în secții amenajate în Veneția, Bologna și Roma, afirmă surse citate de ziarul La Repubblica.

La Veneția, aproximativ 600 de persoane așteaptă la voteze la o filială a Institutului Cultural Român, perioada de așteptare fiind de patru-cinci ore, precizează La Repubblica.

„Cozi nesfârșite și la Bologna, în fața Consulatului român, situat pe strada Guelfa”, notează publicația italiană.

La Roma, autoritățile au interzis circulația rutieră pe strada Serafico, unde este coadă la vot în fața Consulatului României.

UPDATE – Aproximativ 700 de români așteaptă să voteze în fața ambasadei României din Dublin. Mulți au fost îndemnați să meargă să voteze la Belfast.

UPDATE – Sute de români așteaptă să voteze la Bruxelles

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu românii care așteaptă să voteze în fața Ambasadei României de la Bruxelles.

UPDATE 16:25 – Români din Norvegia, 550 de kilometri cu avionul pentru a vota la Oslo

Un grup de zece români care lucrează în orașul Stavanger din Norvegia au mers cu avionul, duminică, pentru a vota la Ambasada României de la Oslo, situată la o distanță de peste 550 de kilometri, unde au stat la coadă două ore și jumătate pentru a-și exprima opțiunea electorală.

Ioana Stan, una dintre membrele grupului de români, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX că a meritat tot efortul depus pentru a vota la alegeri.

„Suntem un grup de români care lucrăm în Stavanger și am luat avionul pentru a ajunge să votăm la Ambasada României din Oslo, situată la peste 550 de kilometri distanță. Am luat bilete dus-întors cu preț redus, pentru grup, ne-a costat circa 200 de euro, am luat trenul de la aeroport până în centrul capitalei Norvegiei, dar a meritat tot efortul făcut, și timpul petrecut pe drum, și distanța, și costurile, pentru a putea vota la alegeri. În fața ambasadei au fost câteva sute de persoane, am stat la coadă două ore și jumătate până am reușit să votăm”, a spus Stan.

Aceasta a subliniat că lucrează șase zile pe săptămână la o companie de explorări petroliere și sâmbătă avea zi liberă, dar a făcut schimb pentru a putea vota duminică.

„În primul tur nu am votat, dar acum am făcut schimb cu ziua liberă pentru a putea ajunge la Oslo”, a precizat Ioana Stan.

Un alt membru al grupului, Florin Focșăneanu, a spus, la rândul său, că a votat și în primul tur și că a meritat să meargă și în turul al doilea la Ambasada României din Oslo, „indiferent de efortul depus”.

UPDATE 16:20 – Cozi kilometrice la secțiile de votare de la Londra. Peste 12.000 de români stau la coadă

Peste 12.000 de români stau la coadă, duminică după-amiază, la cele trei secții de votare din Londra, oamenii așteptând ore în șir și fiind hotărâți să nu plece, deși nu sunt convinși că vor ajunge să voteze, iar afară a început să plouă.Cozile la cele trei secții de votare din Londra se întind pe câțiva kilometri, iar oamenii continuă să vină la vot.

Tommy Tomescu, lider al Partidului Europenilor, a declarat, pentru MEDIAFAX, că, potrivit unor estimări oficiale, la cele trei secții de votare din Londra s-ar afla peste 12.000 de români.

„Cozile sunt kilometrice, la secția de la Institutul Cultural Român coada se întinde în jurul clădirii, ajungând de unde începe”, a apus Tommy Tomescu.

Acesta susține că partidele din România au fost avertizate înainte de vot că „va fi mai rău” decât în 2 noiembrie, dar nimeni nu a făcut nimic, nici măcar deputații de diaspora și partidele de opoziție.

„Numărul celor care se așează la coadă este în creștere. Sunt foarte mulți”, a mai spus Tomescu.

Ela precizat că nu a reușit să voteze, întrucât se ocupă de împărțirea de ceai și cafea pentru cei de la coadă.

Conform estimărilor sale, oamenii așteaptă mai multe ore pentru a vota, la ICR votând cam patru sute de oameni pe oră, iar britanicii care trec prin zonă se opresc să întrebe ce se întâmplă

La rândul său, o altă româncă, Silvia Dan a precizat, pentru MEDIAFAX, că stă la coadă la secția de la Consulat de la 7.30, ora locală, și nu reușise să voteze până la 13.00, ora locală.

La secția de la Consulat coada se întinde pe o distanță de aproximativ doi kilometri, fiind peste 2.000 de persoane.

„Totul merge foarte încet, în ritm de melc, nu există acea fluiditate. Eu mai am în fața mea în jur de 200 de persoane și cred că mai am de așteptat cel puțin două ore”, a spus românca, precizând că, totuși, atmosfera ”este în general calmă și au venit mai mulți voluntari care au încercat să liniștească spiritele”.

Din când în când, oamenii de la cozi strigă „Jos Ponta!” și „Vrem să votăm!.

„La un moment dat, au venit doi paznici care le-au cerut oamenilor să nu afișeze pancarte cu  «Jos Ponta!», deoarece nu ar fi corect să fie nominalizat numele unui candidat. Acum domnește în general un spirit calm, pasiv, se împart ceai, cafea, cornuri. Dar rândurile se îngroașă, de obicei la Londra oamenii vin să voteze după-amiază, astfel că există pericolul ca spre seară oamenii să se revolte în momentul în care vot constata că nu vor mai putea vota”, a mai spus Silvia Dan.

O coada imensă, unde oamenii asteaptă mai bine de doua ore, s-a format și la sectia de la Portsmouth, la circa 120 de kilometri de Londra.

UPDATE 16:20 – Cozi de un kilometru la secția de votare din Stuttgart

Mii de români stau la coadă, duminică după-amiază, în fața secției de votare deschise la consulatul onorific din orașul german Stuttgart, unde așteaptă pe două rânduri care se întind pe câte un kilometru, unul fiind destinat celor care au venit cu copiii.

This content requires the Flash Player. Download Flash Player. Already have Flash Player? Click here.

Potrivit celor aflați la fața locului, numărul românilor care așteaptă în stradă să voteze este mult mai mare decât al celor veniți la urne în primul turul al alegerilor prezidențiale.

„La Stuttgart, coada e cel puțin dublă față de primul tur. Data trecută, am așteptat șase ore până să pot vota”, susține, pe pagina sa de Facebook, un român care a votat în Stuttgart.

O parte a celor aflați la coadă nu cred că vor mai putea ajunge la urne, însă, cu toate astea, nu pleacă din fața secției de votare.

În Luxemburg, coada este de sute de oameni.

UPDATE 15:30 – Aproape 115.000 români au votat în diaspora. Cei mai mulți – în Italia, Spania, Franța și Republica Moldova

Aproape 115.000 de români din diaspora au votat până la ora 13.00 la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, de aproape trei ori mai mult față de scrutinul din 2 noiembrie, cei mai mulți votanți înregistrându-se în Italia, Spania, Republica Moldova, Marea Britanie, Franța și Germania.

Potrivit rezultatelor centralizate de Biroul Electoral Central din 263 din cele 294 de secții de votare din străinătate, până la 13.00, ora României, au votat 114.607 români.

Cei mai mulți au votat în Italia – 29.262, în Spania – 24.077, Republica Moldova – 15.328, Marea Britanie – 5.893, Franța – 5.685 și Germania – 5.635.

În Belgia au votat 4.213 persoane, în Austria – 3.106 și în Cipru 1.724.

De asemenea, 1.324 de români au votat în Grecia, 1.522 în Danemarca și 1.542 în Olanda.

La primul tur al alegerilor prezidențiale, până la ora 13.00 votaseră 40.206 de români, potrivit datelor centralizate de BEC din 262 din cele 294 de secții de votare.

Astfel, în 2 noiembrie, până la ora 13.00 în Spania votaseră 6.959 de români, în Republica Moldova – 9.087, în Franța – 2008, Germania – 1.560, Marea Britanie – 1.243. În Austria, votaseră 845 de persoane, în Belgia – 1.732, iar în Cipru – 643.

În Birmingham, românii stau la coadă și câte patru ore pentru alegerea viitorului șef de stat.

UPDATE 15:30 Coadă de sute de oameni în Londra

La Londra, în stradă așteaptă să voteze sute de români. Mulți dintre ei stau la rând de două sau chiar trei ore și cred că abia peste o oră vor ajunge să pună ștampila pe buletinul de vot.

UPDATE 14:30 – Peste 4.000 de români protestează la Munchen

„Peste 4.000 de oameni protestează la Consulatul României de la Munchen, întrucât sunt teribil de supărați și nemulțumiți de modul de organizare din partea Ministerului de Externe și Guvernului și cer demisia lui Ponta”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mihai Rusu, membru al diasporei române din Germania.

El a spus că mulți dintre cei care așteaptă la coadă au venit de la distanțe de peste 300 de kilometri pentru a vota întrucât secția de votare de la Munchen este singura din întreaga Bavarie.

Mihai Rusu a venit la vot, împreună cu mai mulți prieteni, încă de la deschiderea urnelor, iar până la ora transmiterii acestei știri el și cei din grupul său nu reușiseră să voteze.

Rusu estimează că va mai trebui să aștepte alte două ore pentru a putea vota.

„Demisia, demisia Ponta!”, „Noi de aici nu plecăm până nu votăm!”, strigă oamenii la coadă.

Până la ora locală 13.00 (14.00, ora României), din cei 4.000 de oameni care stau la coadă reușiseră să voteze 1.355.

Mihai Rusu consideră că situația de la Munchen și de la alte secții din diaspora reprezintă „o gravă încălcare a dreptului de vot”

UPDATE 13:30 – Jandarmi italieni, la Consulatul român de la Torino,  unde 5.000 de oameni stau la coadă

Jandarmi italieni au sosit, pentru a asigura ordinea, la Consulatul român de la Torino, unde peste 5.000 de oameni stau la coadă pentru a-și exercita dreptul de vot.

La orele prânzului, la Consulatul român de la Torino au sosit mai mulți jandarmi italieni pentru a asigura ordinea, în condițiile în care peste 5.000 de români stau la coadă pentru a vota, iar unii au început să scandeze mesaje antiguvernamentale, nemulțumiți că trebuie să aștepte ore în șir pentru a putea vota.

UPDATE Zeci de români așteaptă și la Oslo să voteze

Zeci de români așteaptă și la Oslo să voteze, iar cei prezenti acolo spun că coada este mult mai lungă decât în primul tur de scrutin. Oamenii spun că pentru a ajunge la urne trebuie să aștepte în jur de două ore, iar numărul celor care vin la ambasada României din Oslo este în continuă creștere.

UPDATE  Zeci de români așteaptă la coadă să voteze în capitala Danemarcei

Zeci de români așteaptă la coadă să voteze în capitala Danemarcei, Copenhaga, unde numărul cabinelor de vot a fost mărit de la două, câte au fost în primul tur, la opt, duminică.

La primele ore ale dimineții, spun românii de acolo, votul s-a desfășurat normal, însă, în jurul prânzului, numărul celor care au venit să-și exercite dreptul de a alege a crescut, fiecare dintre aceștia așteptând, în medie, o oră pentru a ajunge la urne.

Coadă este și la cea de-a doua secție de votare din Danemarca, deschisă în orașul Ikast. Cei prezenți acolo spun că deși stau de aproximativ trei ore pentru a ajunge la urne, ei preconizează că abia peste încă o oră vor putea în sfârșit să voteze.

UPDATE 12:30 – Atmosferă tensionată la Paris, unde românii sunt nevoiți să aștepte câteva ore pentru a putea vota

Românii care stau câteva ore la coadă pentru a putea vota la cele două secții de la Paris scandează mesaje antiguvernamentale și „Vrem să votăm”, unii dintre votanți cerând prezența ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu, printre ei.

La cele două secții de votare de la Paris, numărul românilor care stau la coadă să voteze este estimat de RFI la 5.000 de persoane, primii venind să voteze încă înainte de deschiderea urnelor.Potrivit unor martori oculari, atmosfera este tensionată, oamenii strigând „Vrem să votăm!”, „Jos Ponta!”, „Jos comuniștii!”, dar nu până în prezent nu s-au înregistrat incidente.

UPDATE 11:15 – Ambasadorul Ioan Jinga stă la coadă la ICR Londra să voteze

Ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, așteaptă alături de numeroși români să voteze la ICR Londra, unde coada la secția de votare era de peste 1.000 de oameni încă de la ora locală 8.00.

Ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, așteaptă la coadă să voteze la secția de votare de la sediul ICR.

La 8:00, la o oră de la deschiderea scrutinului, se formase deja o coadă de peste 1.000 de oameni.

Potrivit unor martori oculari, procesul de vot merge „relativ repede”, timpul de așteptare fiind de aproximativ o oră.

Cozi s-au format de la primele ore ale dimineții și la celelalte două secții din capitala britanică, de la Ambasadă și Consulat.

Primii români au venit încă din timpul nopții și au așteptat deschiderea urnelor.

În Marea Britanie, unde, potrivit datelor MAE, trăiesc circa 144.000 de români, au fost înființate 11 secții de vot.

UPDATE 10:15 – Peste 3.000 de oameni, la cozi la Consulatul din Torino. Oamenii se plâng că sunt ținuți ”ca la Zoo”

Peste 3.000 de români așteaptă să voteze, la ora transmiterii acestei știri, în fața Consulatului României de la Torino, unii dintre aceștia reclamând că, după ce se intră în grupuri de câteva zeci de persoane, se închid porțile cu lanțuri, iar ei sunt ținuți ”ca la grădina zoologică”.

Adrian Chifu, consilier local în Verbania, a declarat la Realitatea TV că în prezent peste 3.000 de români stau la cozi în fața Consulatului de la Torino, așteptând să voteze.

”Se intră în grupuri de câte 50 de persoane, apoi se închide poarta. Suntem ținuți ca la grădina zoologică, cu lanțurile puse la porți. Cerem Ministerului Afacerilor Externe să ia măsuri”, a afirmat Chifu.

Primii români s-au așezat la coadă în fața Consulatului de la Torino încă de la ora 6.00.

În Italia trăiesc cei mai mulți români din dispora, respectiv aproximativ 993.000, potrivit datelor MAE, dar numărul lor a scăzut în ultimii ani. În consecință, Ministerul de Externe a decis ca la alegerile prezidențiale de anul acesta să reducă, față de 2009, numărul secțiilor de votare, de la 55 la 51.

Publicația La Stampa a scris, în 3 noiembrie, că scrutinul prezidențial din România a generat tensiuni la Consulatul român din Torino, unde au existat doar trei secții de votare pentru aproximativ 50.000 de persoane, iar oamenii au stat ore în șir la coadă.

UPDATE 09:30 – Sute de oameni așteaptă la Chișinău să voteze; cozile s-au format încă de la ora 5.00

Câteva sute de persoane așteaptă la rând, duminică dimineață, la cele patru secții de votare din Chișinău, cozile formându-se încă din jurul orei 5.00, cu două ore înainte de începerea votului pentru alegerea președintelui României.

Sute de români s-au prezentat la cele patru secții de votare din Chișinău (două la Consulat și câte una la Ambasadă și la ICR) încă de la ora 5.00 dimineața, cu două ore înainte de deschiderea urnelor, la ora locală 7.00 (aceeași cu ora României).

Românii din Republica Moldova au la dispoziție 21 de secții de votare pentru a-și alege președintele.

În primul tur al alegerilor prezidențiale, zeci de români din Republica Moldova nu au putut să voteze până la închiderea urnelor la secțiile din capitală și la cea din Ialoveni, în apropiere de Chișinău.

La primul tur al alegerilor prezidențiale, în Republica Moldova au votat aproape 20.000 de persoane.

UPDATE 09:00 – Mii de români la cozi în fața secțiilor de votare din Paris, Torino, München, Viena

La Paris, unde sunt amenajate două secții de votare, la deschiderea secțiilor sute de oameni erau deja la coadă.

Alexandru Urdaș, coordonator al Ligii Studenților din Franța, aflat la Paris, a spus că în fața secțiilor de votare s-au format două cozi, la una dintre acestea aflându-se aproximativ 800 de oameni, iar la cealaltă peste 1.000 de persoane.

”Cam 800 de oameni sunt la coada mai mică și peste o mie la cealaltă. 800 coada mai mica si peste o mie. Poliția e cu noi, e liniște, a început ploia. Toată lumea este foarte motivată” a afirmat Urdaș la Realitatea TV.

El a spus că se intră în grupuri organizate și că ”totul merge foarte repede”, însă cozile sunt mult mai mari față de primul tur al alegerilor.

Situația de la Paris nu este singulară, mii de români stând la cozi și în fața secțiilor de votare din Torino, München, Berlin sau Viena.

De asemenea, în Spania, la Alcala de Henares, de la 4.45, ora locală, sute de români stăteau la coadă în fața secției de votare, potrivit Digi24.

UPDATE Zeci de români din diaspora, la coadă încă de sâmbătă seară pentru a putea vota

Primul român din diaspora care a votat la alegerile de duminică este un clujean stabilit în Noua Zeelandă, unde singura secție de votare, aflată la Auckland, s-a deschis sâmbătă la 20.00, ora României.

Pentru a fi siguri că vor ajunge la urne, zeci de români stabiliți în Europa de Vest s-au așezat la coadă încă de sâmbătă seară.

La München, câțiva tineri s-au așezat la rând, în fața secției de votare, cu mai bine de 12 ore înainte de deschiderea urnelor. În fotografii postate pe Facebook, tinerii, care au venit la secția de votare cu un steag al României, au în mâini periuțe de dinți.

Și la secția de votare organizată la ICR Londra, mai mulți români au ajuns încă de sâmbătă seara. Ei au adus pancarte cu mesaje precum „Nu vă înghesuiți”, „Țin rând pentru democrație” și „Vrem să votăm!”.

Tot în Anglia, zeci de români aflați la sute de kilometri de secțiile de votare s-au mobilizat pe Facebook pentru a închiria autocare cu care să ajungă la vot. Prețul unui loc în autocar a variat între 11 și 13 lire sterline, dus-întors.

La fel au făcut români stabiliți în Suedia, la Göteborg, care au închiriat un autobuz pentru a ajunge să voteze la secția din capitala Danemarcei, Copenhaga.

Sursa: mediafax.ro

Related Articles

Back to top button