Iată șmenurile fostului subprefect Sergiu Marian!
de Marian MOCANU
Audierile din cadrul procesului de corupție în care sunt inculpați Sergiu Marian, fostul subprefect al județului, fratele acestuia, Vasile Marius Marian, Vasile Cătălin Cupșan, de asemenea fost subprefect și Gabriela Luca, fostă angajată a Prefecturii, au scos la iveală felul în care proceda pentru a pune mâna pe 80 ha de teren pe raza comunei Fălciu. Este exact stilul marilor șmecheri: identificau persoane ce aveau de primit despăgubiri, se ocupau de acte, după care impuneau „proprietarilor” vânzarea terenurilor la jumătate din prețul pieții. Văzând că au fost dați în vileag, Vasile Marius Marian s-a oferit să plătească prejudiciul de 150.000 lei provocat statului, chiar dacă în continuare nu-și recunoaște vinovăția, sperând astfel la o pedeapsă mai blândă.
Cel de-al treilea dosar în care fostul subprefect al județului Vaslui, Sergiu Marian, este acuzat de fapte de corupție, a continuat la Tribunalul Vaslui prin audierea mai multor martori ai acuzării, inclusiv a persoanelor care, fără știre, au fost puse în posesie cu 80 ha teren pe raza comunei Fălciu.
Sergiu Marian a mai primit două condamnări pentru fapte similare de corupție, prima de doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, iar a doua de patru ani de închisoare cu executare, acesta fiind și motivul pentru care, în premieră, a fost adus cu cătușe la proces.
De această dată, în boxa acuzaților se află, alături de fostul subprefect, fratele acestuia, Vasile Marius Marian, care prin firma sa, SC Comercial Marian SRL, a cumpărat terenurile, dar și Vasile Cătălin Cupșan, de asemenea fost subprefect, și o funcționară din Prefectura Vaslui, Gabriela Luca, care l-au ajutat să obțină terenurile.
Metoda folosită de fostul subprefect Sergiu Marian pentru a-i facilita fratelui său achiziționarea de trerenuri de bună calitate în apropierea municipiului Huși era simplă: în calitate de subprefect și președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar a Prefecturii Vaslui, identifica persoane care erau propuse ca, în schimbul terenurilor, să primească despăgubiri bănești, după care, fără știrea acestora, le radia de pe respectiva listă și le trecea la despăgubiri în natură. Ulterior, după ce, prin intermediul Administrației domeniilor Statului, făcea schimb de terenuri în altă locație, ocupându-se și de obținerea titlurilor de proprietate aferente, intra în scenă fratele său, Vasile Marius Marian, care contacta proprietarii, ce nici nu aveau cunoștiință că ar fi fost puși în posesie, propunându-le cumpărarea terenurilor la un preț mult sub cel al pieței.
Astfel, conform depoziției Mihaelei Cheul, aceasta a primit, în anul 2008, un apel telefonic de la o persoană (Vasile Marius Marian), care i-a propus să-i vândă 40 ha de teren pe care ea nici nu știa că le are. Practic, Mihaela Cheul și verișoara acesteia, Aurora Antonescu, aveau de primit fiecare câte 40 ha teren pe raza comunei Alexandru Vlahuță, cele două făcând cereri de retrocedare încă din anii 90, însă fuseseră trecute la despăgubiri bănești și cu toate că făcuseră contestație, nu primiseră niciun răspuns. Dintr-o dată, fără a mai depune altă cerere, cele două s-au pomenit că le-a fost retrocedat terenul, iar acum erau invitate să-l vândă.
A venit, a semnat, a luat banii și-a plecat
Mihaela Cheul a fost adusă de la București, cu o mașină a lui Vasile Marian, direct la un notar din Vaslui, acolo unde era așteptată de fratele fostului subprefect, care avea tot dosarul, inclusiv titlurile de proprietate al ei și a verișoarei sale, titluri pe care ea nu le văzuse și nu semnase pentru ridicarea lor. Practic, atunci a aflat că terenul pe care-l vinde este pe raza comunei Fălciu și nu la Alexandru Vlahuță, acolo avea cererea de retrocedare depusă.
Mai mult decât atât, Mihaela Cheul a susținut în fața judecătorilor că nici măcar nu a fost vorba de vreo negociere a prețului de vânzare, care era deja trecut în contractul de vânzare a terenurilor gata întocmit de notar, lucru cu care a trebuit să fie de acord, considerând că totul „este o formalitate care se practică în zonă, iar prețul terenurilor era sub cel al pieței, respectiv cel care se practica în astfel de situații”. Pur și simplu, a venit de la București cu actul de identitate, a semnat actul de vânzare-cumpărare, a primit banii și s-a reîntors acasă.
Înainte de asta, nu a mai fost contactată nici de cei de la primăria locală sau Prefectură pentru depunerea vreunei cereri de trecere de la despăgubiri bănești la despăgubiri în fizic, ori să se prezinte pentru punerea în posesie și ridicarea titlurilor de proprietate.
Declarația Mihaelei Cheul este singura care a întărit acuzațiile procurorilor, dat fiind că, între timp, verișoara sa, Aurora Antonescu, care a fost, la fel, pusă pe neștiute în posesie și obligată să vândă terenurile, a decedat, fiica sa neștiind prea multe despre tranzacție, iar o altă persoană care a dat la început declarații complete în fața procurorilor DNA și care era împuternicit de Antonescu să se ocupe de recuperarea terenului și eventual vânzarea lui, a suferit între timp un atac cerebral, care i-a afectat serios memoria.
Cum se „lucra” la Prefectură?
Toate dosarele cu cereri de retrocedare întocmite de primării și comisiile locale ajungeau la Prefectură, acolo unde, în calitate de președinte al Comisiei Județene de Fond Funciar, Sergiu Marian avea acces la ele, fiind interesat de persoanele înscrise pe anexa 23 a legii, respectiv cele care erau propuse pentru despăgubiri în bani. Cele mai multe dintre dosare erau restituite primăriilor, cu excepția celor în care era vorba de suprafețe mari, compacte. Acestea rămâneau la Prefectură, la dispoziția lui Sergiu Marian.
Ulterior, în cadrul Comisiei Județene de Fond Funciar se făcea propunerea ca respectivele persoane, chiar fără știrea lor, să fie radiate de pe anexa 23 și trecute pe anexa 31, respectiv pentru despăgubiri în fizic, propunere, normal, acceptată, iar persoanele puse în posesie pe alte amplasamente, pe terenuri aparținând statului, respectiv Administrației Domeniului Statului. La fel s-a procedat și în cazul celor două moștenitoare, dosarele trimise de primăria Bogdana fiind returnate, cu excepția celor ale lui Mihaela Cheul și Aurora Antonescu.
Vasilică Barbu, primarul comunei Bogdana și Neculai Cioară, secretarul comunei au declarat judecătorilor că au fost sunați de Gabriela Luca, inculpată în dosar, care le-a cerut să transmită urgent o cerere de radiere de pe anexa 23 a celor două dosare și înscrierea pe anexa 31, cea cu despăgubiri în fizic. Cei doi s-au conformat, cu toate că, în mod normal, o asemenea cerere trebuia făcută de persoanele în cauză care au cerut retrocedări, și aprobată de comisia locală de fond funciar. Motivul? Graba invocată de Gabriela Luca și faptul că, doar peste câteva ore, urma să aibă loc ședința Comisiei Județene de Fond Funciar în care urma să fie puse în discuție cele două cereri.
Ce a urmat e lesne de imaginat: cererile au fost aprobate, s-a aprobat și schimbul de terenuri cu ADS pe amplasamentul de la Fălciu, pe teritoriul fostei Agrisem, s-a făcut punerea în posesie și au fost eliberate titlurile de proprietate, dar nu persoanelor îndreptățite, așa cum spune legea, actele ajungând direct la Vasile Marius Marian, fratele subprefectului. Acesta, ulterior, a și cumpărat terenurile de la titulari, plătind suma de 80.000 lei, sumă care, chiar dacă era mult sub valoarea terenurilor, a fost acceptată de cele două persoane în vârstă care nu mai aveau nici o speranță că vor mai fi puse vreodată în posesie.
Date fiind dezvăluirile făcute azi de martorii acuzării, Vasile Marian s-a oferit să plătească prejudiciul de 150.000 lei provocat statului, făcând totodată mețiunea că acest lucru nu înseamnă că-și recunoaște vinovăția. Cererea sa urmează a fi luată în considerare de judecător la următoarea ședință de judecată, care va avea loc pe data de 11 martie.