Justitie

Pedeapsă mai mică pentru escroaca bârlădeancă

de Marian MOCANU

Liliana Victoria Sandu, arestată în anul 2012 pentru că a luat credite de la mai multe bănci din Bârlad folosind adeverințe false, a primit o reducere de pedeapsă în urma contestației la executare adresate Tribunalului Vaslui. Pedeapsa a fost exemplară, șapte ani de închisoare pentru înșelăciune, fals și instigare la înșelăciune, pentru că a mai convins alte două persoane să facă împrumuturi pentru a-i da ei banii, cu promisiunea că va plăti ratele, lucru pe care nu l-a mai făcut, ulterior încerând să dispară. Celelalte două persoane implicate în dosar au fost condamnate la câte doi ani de închisoare cu executarea executării pedepsei.

Condamnată la șapte ani de închisoare pentru înșelăciune de către judecătorii bârlădeni, pedeapsă rămasă definitivă dat fiind faptul că acuzata nu a mai declarat recurs, Liliana Victoria Sandu a făcut, toamna trecută, contestație la executare, sperând să beneficieze de o reducere de pedeapsă datorită legii mai favorabile prevăzute de Noul Cod Penal, intrat în vigoare după pronunțarea sentinței. După trei luni de la demararea procesului, judecătorii Tribunalului Vaslui au admis contestația, prin decizia luată miercuri, 18 februarie, și reducându-i-se pedeapsa cu… patru luni!

Astfel, prin descontopirea pedepsei inițiale, escroaca din Bârlad era condamnată la o pedeapsă de trei ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune împotriva părții vătămate SC Bancpost – Agenția Bârlad, la o pedeapsă de doi doi ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată, și o pedeapsă de șapte ani de închisoare pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de înșelăciune împotriva părților vătămate.

Această ultimă pedeapsă judecătorii au redus-o la doar cinci ani închisoare, cât prevede Noul Cod Penal. Cu toate acestea, judecătorii au decis ca, deși prin contopirea celor trei pedepse pentru cele trei capete de acuzare, ar fi rezultat o pedeapsă de cinci ani de închisoare, să adauge un spor de un an și opt luni, respectiv o treime din cumulul celorlalte două pedepse. Astfel, au decis judecătorii, condamnata Sandu Liliana Victoria va executa o pedeapsă de șase ani și opt luni de închisoare cu executare, cu doar patru luni mai puțin decât condamnarea inițială.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button