Justitie

După ce a omorât o elevă de 16 ani, tergiversează judecata

de Marian MOCANU

La Curtea de Apel Iași ar fi trebuit să înceapă procesul bârlădeanului Marcel Secrieru care, deși a accidentat mortal o elevă în vârstă de 16 ani, a fost condamnat de judecătorii ieșeni la doar un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Împotriva sentinței atât de ușoare au făcut contestație nu doar părinții fetei moarte în accident sau a celorlalți tineri răniți cu aceeași ocazie, dar și firma de asigurare, obligată de magistrați să plătească daune în valoare de jumătate de milion de lei.

În luna septembrie 2012, Marcel Secrieru, pe atunci în vârstă de 25 ani, a provocat un accident teribil, intrând cu mașina într-un copac de la marginea drumului, chiar în dreptul stadionului Rugby Club Bârlad. În vehicolul proaspăt adus din Anglia, se aflau, în afară de șofer, alți șase elevi din comuna Băcani, cu vârste între 14 și 16 ani, pe care Secrieru îi transporta la școală la Bârlad. Accidentul s-a produs pe fondul neatenției șoferului, care circula cu viteză mare în condițiile în care carosabilul era umed. Patru dintre elevii pasageri ai microbuzului școlar improvizat au ajuns la spitalul „Elena Beldiman” având diferite fracturi, o fată în vârstă de 16 ani decedând din cauza rănilor la un spital din Iași, unde fusese transportată de urgență.

După doi ani de procese, magistrații Judecătoriei Bârlad l-au condamnat pe șoferul teribilist, acuzat doar pentru ucidere din culpă, în condițiile în care acesta fugise de la locul accidentului, fiind descoperit ulterior de polițiști, la o sentință foarte ușoară, de doar un an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei.

În același timp, judecătorii au decis acordarea unor despăgubiri materiale și morale de 500.000 lei familiei fetei ucise în accident. Despăgubirile ar fi trebuit plătite de societatea de asigurare cu care Marcel Secrieru avea încheiată polița CASCO. Firma respectivă a făcut apel împotriva sentinței, considerând că șoferul poartă principala responsabilitate pentru accident și acesta ar trebui să plătească în solidar cu firma de asigurări despăgubirile materiale și morale dictate de instanța bârlădeană.

La acest apel s-a raliat și familia fetei ucise, care consideră pedeapsa aplicată celui responsabil de producerea accidentului ca fiind mult prea mică. Dosarul, aflat acum pe rolul Curții de Apel Iași încă de la începutul lunii ianuarie, a suferit o a treia amânare solicitată de Marcel Secrieru, de fiecare dată acesta invocând lipsa avocaților.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button