Justitie

Speculanții din piețe, invizibili pentru Fisc – Evaziune fiscala pe față în piața bârlădeană

de Mihaela NICULESCU

Deși amenzile pentru neeliberarea bonului fiscal sunt extrem de piperate, în Piața „Sf. Ilie” din Bârlad evazioniștii nu se sinchisesc. Și nici nu ar avea de ce să o facă, întrucât nimeni dintre responsabili nu îi deranjează, conceptul de evaziune fiscală fiind valabil, probabil, doar pentru oamenii cinstiți.

Potrivit legislației în vigoare (OG 28/1999, HG 479/2003, OG 91/2014), orice agent comerciant trebuie să emită bon fiscal pentru marfa vândută. Pentru a putea elibera acest bon clientului, comerciantul trebuie să dețină casă de marcat fiscală, chiar dacă vinde în piață la tarabă. Excepție de la această regulă fac doar producătorii care vin cu produse la piață. Așadar, persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale trebuie să dețină case de marcat, iar de la 1 martie 2015, în cazul în care clientul nu primește bon fiscal de la agentul economic, poate pleca acasă cu marfa fără să o plătească.
Cei mai mulți dintre comercianții din piața Sf. Ilie din Bârlad n-au văzut în viața lor tarlaua sau solarul (deci nu pot fi „suspectați” de calitatea de producător), dar unii nu știu nici măcar cum arată o casă de marcat. De câte ori ați primit bon fiscal de la vânzătorul din piață de la care ați cumpărat cartofi?
„E o glumă bună pregătită pentru 1 aprilie?”, a reacționat Maria P. din cartierul Munteni, când a fost întrebat de reporterul nostru dacă pentru roșiile cumpărate va primit bon fiscal.
Direcția Regională Antifraudă Suceava, care are reprezentanți și în județul Vaslui și care ar trebui să se ocupe de această problemă se mișcă doar dacă cineva „o sesizează”. Sesizările în cazul refuzului de eliberare a bonului fiscal pot fi făcute gratuit la numărul 0800 800 085. Amenda în cazul neeliberării bonului fiscal este de la 10.000 la 15.000 de lei.
Sunt și cazuri în care unii dintre comercianți au case de marcat, însă sunt dosite și scoase doar în cazul unor controale inopinate. Reprezentanții Administrației Finanțelor Publice Bârlad au constatat o cerere destul de mare, de la 1 martie, pentru fiscalizarea caselor de marcat. Afișe cu noile reglementări ar trebui lipite în tot perimetrul pieței, dar, din păcate, nu există nici unul.
Primăria Bârlad, prin Administrația piețelor, ar putea să se impună la fel de bine, chiar dacă nu are aceleași instrumente de a sancționa. La un moment dat a fost înființată o comisie care să monitorizeze activitatea pieței, dar nu se mai știe nimic de ea.

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

10 Comments

  1. domnilor,evaziunea fiscala la micii intreprinzatori e praf in ochi.evaziunea fiscala din care statul pierde masiv e in alta parte,intrebati politicienii.Daca pui presiune pe micii intreprinzatori pui presiune pe economie,dacai sugrumi pe ei sugrumi economia.Sa nu spuna vreo unu ca daca cumpara un sac de cartofi din piata si nu primeste bon aia e evaziune fiscala.
    ia ganditi-va cat ii trebuie unui sac de cartof sa ajung pe taraba:
    angrosistul plateste,transportul,combustibilul,intretinerea masinii,taxe pe taraba si cate altele.la alte produse aceeasi situatie.
    sa nu mai zic ca initiatorul acestei stupide legi ca poti pleca cu produl in caz ca nu primesti bon este retinut pentru luare de mita.halal guvernanti

    1. Praf aici, praf dincolo… asa se face desertul… Ideea cu astia din piata, comerciantii, este ca nu mai pot razbate producatorii. Si astfel comerciantii impun pretul.

    2. cel mai aproape la paiata, adevarata evaziune, sunt cei care vand in vazul tuturor tigari netimbrate. despre asta, nu face reportaj, ii este frica. sunt in fata la autoservire, in vaz si trec pe langa ei toti care au autoritate, dar nu se face nimic. adevaratii evazionisti care nu platesc un ban la stat au conturi grase, case mari si masini. pe acestia nu-i vede sau se teme sa faca reportaj??? se ia doar de cei mici care platesc taxe si impozite ??? nu sunt buni de nimic, ” reporterii ” astia. sa primeasca tot raul care il fac nevinovatilor ca doar asta merita

      1. Tigari nu cumpara toata lumea, dar cartofi da! In plus, s-au facut nenumarate reportaje pe tema contrabandei cu tigari din zona pietei. Mai mult ce sa faca presa? Sa-i aresteze? Ce rau face presa cand semnaleaza cum niste golani care fac specula in piata, isi bat joc de clienti? Esti angajata la piata sau esti ruda cu aia de la piata, se pare. Dar tu faci numai bine improscand cu otrava pe aici… De binele pe care-l faci o sa ai parte si tu si hotii carora le tii partea!

  2. Tu faci bine daca vinzi fara sa dai bon fiscal, inseli batranii la cantar, le iei marfa producatorilor la preturi de nimic si iti bati joc de clienti si de cei care muncesc cinstit? Sau daca esti angajata la piata si inchizi ochii la ilegalitati, faci bine? Eu nu te-as da in judecata, te-as ruga sa vii sa ne convingi ca faci bine… Deocamdata arunci cu mizerii pe forum…

  3. Asa este,comerciantii din piata sf ilie sunt cei mai corupti oameni din barlad nimeni nu zice nimic de firma lui constantinescu sau de depozitul lui mihaila sau de berlin sau cleopatra sau nu ai curaj sa faci un reportaj despre asta?comerciantii sunt cei care fraudeaza statul cu milioane de euro,dar de conditiile din piata dc nu te apuci sa faci un reportaj doamna reporterita?ca nu avem curent,apa si stam intr un frig insuportabil! SEMNAT<un pietar!

    1. Nu stiu de firma lui Titi, dar sunt sigur ca nimeni nu se poate plange ca la Berlin sau Cleopatra nu primeste bon fiscal, sau ca i se vorbeste urat, sau ca este inselat la cantar…

Back to top button