Comisarul porno a fost destituit!
de Marian MOCANU
După ce procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au clasat dosarul în care implicat comisarul-șef Vasile Ponea, o altă anchetă, de această dată internă, din cadrul Penitenciarului Vaslui i-a acordat comisarului porno una dintre cele mai drastice sancțiuni: destituirea din funcție! Motivul destituirii o reprezintă fotografiile nud realizate în sala de forță a instituției.
Vasile Ponea, șeful celui mai important Serviciului Siguranță din cadrul Penitenciarului Vaslui, a fost fotografiat în ipostaze indecente. La sfârșitul lunii ianuarie, fotografiile în cauză au început să circule pe internet. Tot atunci, s-a vehiculat faptul că Ponea și-ar fi folosit în mod abuziv funcția pentru a obține favoruri sexuale de la unii deținuți. Acest fapt a fost infirmat însă de ancheta procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, care au clasat dosarul.
În urma anchetei administrative demarate de Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), s-a dispus măsura destituirii comisarului-șef Vasile Ponea, de la Penitanciarul Vaslui, din funcția de șef serviciu siguranță, astfel că acesta va rămâne simplu ofițer.
Conform anunțului făsut de purtătorul de cuvânt al ANP, măsura destituirii din funcție a fost luată începând cu data de 7 aprilie. Un posibil motiv al destituirii, pe lângă comportamentul indecent și al scandalului apariții fotografiilor în cauză în spațiul virtual o constituie și faptul că în momentul izbcnirii scandalului, Vasile Ponea, aflat în concediu de odihnă, anunțase că este plecat într-o localitate din România, în realitate acesta fiind în vacanță în Argentina.
Ulterior incidentului, pentru evitarea pe viitor a unor asemenea situații, în sala de forță a unității au fost montate camere de supraveghere, conectate la sistemul centralizat de monitorizare al închisorii.