World

Peste 30 de morți după un atac al Statului Islamic împotriva unei baze irakiene

Cel puțin 34 de ofițeri de poliție irakieni au fost uciși și alți 48 au fost răniți, luni, când combatanții Statului Islamic au intrat cu un tanc plin cu explozibili într-o bază a forțelor de securitate irakiene situată la 28 de kilometri sud-vest de Samarra, relatează CNN.

Atacul a avut loc la ora locală 03.00, iar o sursă medicală de la spitalul Balad a confirmat bilanțul victimelor.

Oficiali din cadrul serviciilor de securitate citați de CNN au declarat că gardienii staționați la intrarea în bază au deschis focul împotriva tancului dar nu l-au putut opri.

Tancul a îndepărtat cele două vehicule Humvee care au blocat intrarea chiar înainte de șoferul să detoneze explozibilul. Deflagrația s-a produs în apropierea unor muniții, generând o altă explozie. Comandantul unei brigăzi irakiene se numără printre răniți, au declarat oficialii citați.

Poliția irakiană a trimis întăriri în zonă.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button