Averile aleșilor (II) – Cel mai sărac politician!
de Alex SAVA
Andrei Abutoaiei, omul lui Tăriceanu de la Vaslui, candidează cu succes la poziția de cel mai sărac politician. Potrivit propriei declarații de avere, nu are nici casă, nici mașină și nici latifundiar nu e. Mai mult, anul trecut el a supraviețuit cu doar 760 de lei pe lună, cea mai mare parte din această sumă, respectiv 540 de lei reprezentând indemnizația de consilier local. De altfel, cei mai mulți dintre consilierii tineri nu sunt nici pe departe înstăriți, ci mai degrabă plini de credite. Dintre membrii Consiliului Local Vaslui se mai remarcă Dumitru Prișan, însă nu din punct de vedere al stării materiale ci prin natura sa matusalemică: conform declarației de avere, el și-a cumpărat un teren în anul 1902!
Cine crede că politicienii sunt bogați, se înșeală, iar Consiliul Local (CL) Vaslui oferă suficiente dovezi.
Andrei Abutoaiei, spre exemplu, președinte al Filialei Vaslui a Partidului Liberal Reformator, a avut, anul trecut, un venit mai mic decât salariul minim pe economie. Conform declarației de avere, nu are nici terenuri, nici casă, nici mașină, dar nici datorii în bănci, ce-i drept. Principala sa sursă de venit pare a fi indemnizația de la Consiliul Local Vaslui. Anul trecut a încasat de la această instituție 6.840 de lei (adică 540 de lei pe lună), la care se mai adaugă alți 2.640 de lei (220 de lei lunar) obținuți din activitatea didactică prestată la Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui. Cum o fi reușind să supraviețuiască cheltuind doar 760 de lei lunar, rămâne un mister!
Nici Neculai Gentimir nu are o situație cu mult mai bună. El are un apartament cumpărat la câțiva ani după Revoluție și o Dacia 1310. Nu are depozite bancare, dar nici credite. De la CL a încasat anul trecut fix 7.707 lei. Remunerația primită ca angajat al Casei Județene de Pensii Vaslui nu figurează în declarația de avere! Ori a lucrat pro-bono, ori a „omis” să o treacă.
Deși ocupă de ani buni funcții importante în administrație, Valeriu Caragață este modelul politicianului care nu s-a desăvârșit financiar. Conform declarației de avere, nu are nici casă și nici nu e latifundiar. Are doar un Renalult din 2002 și un credit bancar de 90.000 de lei (bani care, așa cum reiese din document, nu au fost folosiți pentru achiziția unei locuințe). Ca administrator al județului a câștigat, anul trecut, 55.658 lei (4.638 lei pe lună). Din activitatea didactică la Liceul „Ștefan Procopiu” a mai câștigat 2.752 lei, iar indemnizația de la CL a fost de 6.282 lei.
Nemuritorul de Vaslui
Un alt membri al CL iese în evidență, însă nu prin situația sa materială, ci prin vârsta înaintată, demnă de Cartea Recordurilor. Este vorba despre Dumitru Prișan, care, potrivit declarației de avere, a achiziționat un teren intravilan în urmă cu 113 ani! Mai exact, în 1902! Cu toate acestea, în actele lui stare de civilă reiese că ar avea o cu totul și cu totul altă vârstă. În care act o fi falsul? Consilierul Prișan mai are alte două terenuri cumpărate în era noastră și un autoturism VW Touran. Ca și alți consilieri, și el trăiește doar din indemnizația de consilier. Anul trecut, a încasat 8.160 de lei.
Dragoș Cazacu, cel mai tânăr viceprimar postdecembrist al Vasluiului, nu are nici el locuință ori terenuri. Are doar o motocicletă Suzuki și un împrumut acordat în nume personal unei societăți comerciale. Are două credite în valoare totală de 38.552 de lei. Anul trecut, ca director executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Vaslui a câștigat 26.251 lei, iar în calitate de coordonator de proiect în cadrul aceleiași organizații a mai încasat 35.018 lei. El a mai câștigat încă 7.027 lei de la CL Vaslui, 706 lei ca cenzor la APC Vaslui și 520 de lei ca membru AGA la Transurb.
Marius Arcăleanu are un apartament cumpărat în 2007 și un credit de 53.000 de lei contractat în 2012 și scadent în 2036. Anul trecut, a câștigat de la o firmă cu profil agricol 36.000 de lei, iar de la CL 6.282 lei.
Toții banii pe rate!
Răducu Băetu are un apartament cumpărat în 2007. În același an, a contractat și două credite, unul de 36.000 de euro și altul de 15.000. Apartamentul a fost cumpărat prin credit ipotecar, însă din declarația de avere nu reiese vreo sursă validă de plată a ratelor. Ca director-asociate unic la firma Era Consult, Răducu Băetu a câștigat doar 1.710 lei în 2014, la care se adaugă indemnizația de consilier, în valoare de 7.707 lei. Soția sa a câștigat în anul de referință 17.700 de lei ca profesor și alți 3.600 de lei ca expert într-un proiect POSDRU. Matematic, venitul lunar al familiei Băetu a fost, în 2014, de 2.599 lei, adică aproape valoarea unei rate bancare pentru suma împrumutată.
Liderul sindical Daniel Clătinici deține, conform declarației de avere, o casă de locuit de 142 de metri pătrați și terenul aferent și un autoturism Skoda Octavia. Și ea este datoare la bănci: are un credit de 32.000 de euro și altul de 75.000 de fraci elvețieni. Ca angajat al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, a câștigat 35.916 lei, iar de la CL Vaslui 6.472 lei.
Ceva mai bine stă medicul Eugen Ciocârlea: are un apartament cumpărat în anii 1990, un Opel Insignia și un Seat Ibiza. Pe lângă faptul că nu are datorii la bănci, a reușit chiar să-și facă două depozite bancare în valoare totală de 245.000 lei. Ca medic, anul trecut a câștigat 51.215 lei, iar de la CL a primit 5.455 lei ca indemnizație.
Indemnizația de consilier chiar are miză
Mircea Dragomir deține două terenuri intravilane de 4.000, respectiv 1.400 metri pătrați. Mai are trei apartamente în Vaslui și unul în Iași. Ca administrator al unei societăți comerciale a câștigat, anul trecut, doar 7.800 de lei, de la CL 6.852 lei, de la Transurb 3.011 lei, iar de la Termprod SA 2.867 lei. Soția sa, medic la spitalul vasluian, a încasat 29.000 de lei în 2014.
Mărioara Idriceanu are o casă de locuit construită în 2001. Mai are o Toyota Corolla, iar anul trecut și-a cumpărat și o mașină Avensis de la același producător. Are un depozit bancar de 2.700 de lei și un venit anual de 14.024 lei ca șef de serviciu tehnic. De la CL a încasat 7.027 lei, iar de la Termprod, în calitate de membru AGA, 2.800 de lei. Soțul ei, ca director al unei societăți comerciale, a câștigat anul trecut 68.200 de lei.
Adrian Juverdeanu are un teren agricol, un apartament și un Peugeot 206. Ca salariat al Goscom a câștigat, în 2014, 31.378 lei, la care se adaugă alți 13.545 lei primiți ca pensie și încă 6.380 primiți de la CL.
Bani din AGA cât cuprinde
Maria Onu are un apartament, două autoturisme (un matiz și un VW Golf) și depozite bancare de 92.000 de lei și 14.000 de euro. Anul trecut, a încasat o pensie medie de 1.458 de lei. A câștigat, în medie, tot cam atât din CL, AGA Gaz Est și AGA Termprod: în 2014 a încasat în total 17.377 lei de la aceste trei instituții!
Corneliu Matei are o casă de locuit, un Peugeot cumpărat în leasing în 2006 și cam atât. Nu are datorii la bănci, iar ca angajat al Transurb a câștigat anul trecut 12.582, la care se adaugă 8.160 indemnizația de consilier local.
Viceprimarul Daniel Neacșu are 13 hectare de teren arabil, un apartament, o casă de locuit, un spațiu comercial și o mașină Toyota. Ca venituri, stă de destul de bine. Ca viceprimar a încasat 37.836 lei, la care se adaugă 9.500 de lei obținuți din chirii și alte 2.500 de lei din arendă.
Leonard Negruți are un apartament în Vaslui și unul în Iași, cumpărat anul trecut. Tot anul trecut, a vândut un autoturism cu 25.000 de lei. Are două credite, de 25.950 euro, respectiv 115.000 lei. Ca salariat al unei societăți comerciale, Leonard Negruți a câștigat 26.000 de lei, iar de la CL a încasat 8.657 lei.
Rodica Pintilii are o casă de locuit și depozite bancare de peste 68.000 de lei. Pensia afarentă întregului an 2014 a fost de 17.184, iar de la CL a încasat 6,925 lei.
Leafă mare, credit pe măsură
Alin Trifu are un apartament cumpărat în 2010 și un VW Golf și două credite bancare de 23.000 de euro, respectiv 30.000 de lei. Ca director la AFIR, Trifu a câștigat anul trecut un salariu mediu de 6.554 lei. De la CL a încasat 5.482 lei, iar ca membru AGA la Goscom a câștigat 7.293 lei.
Alexandru Volocaru are un apartament cumpărat în 2013 și două autoturisme, un Trabant și o Volga. Mai are un credit de 187.000 de lei. Ca salariat al unei societăți comerciale, a câștigat 14.600 de lei, iar de la CL a încasat 8.160 de lei, la care se adaugă alți 3.584 lei încasați din participarea la ședințele AGA a Transurb.
Fostul viceprimar Sorin Radu are un teren agricol și unul intravilan, două apartamente, un împrumut de 25.000 de lei către o firmă privată. De asemenea, are datorii la o rudă 8.000 de dolari și 4.000 d euro și un credit bancar de 25.000 de lei. Ca viceprimar, a câștigat, anul trecut, 59.934 lei.