World

Guvernul elen a aprobat concesionarea a 14 aeroporturi unui consorțiu germano-grec

Guvernul elen a aprobat concesionarea pe 40 de ani a 14 aeroporturi din Grecia unui consorțiu germano-grec format din companiile Fraport și Slentel, o divizie a grupului elen Copelouzos, pentru 1,2 miliarde de euro, relatează Capital.gr. 

Concesiunea, primul acord de privatizare convenit de guvernul partidului Syriza, se referă la aeroporturile Salonic, Aktio, Chania (Creta), Kavala, Kefalonia, Kerkyra (Corfu), Zakynthos, precum și cele din Rodos, Kos, Myconos, Mytilene, Samos, Santorini și Skiathos.

În 2013 aceste aeroporturi au servit 19,1 milioane de pasageri.

Acordul de concesiune se referă la operarea, întreținerea, administrarea și extinderea a 14 aeroporturi regionale până în 2055.

Fraport va deține paticipația majoritară la consorțiul cu Slentel.

Cele două companii vor plăti o singură dată suma de 1,2 miliarde de euro și anual 22,9 milioane de euro pentru a opera aeroporturile pe o perioada de 40 de ani, cu posibilitatea extinderii pe încă zece ani.

Fraport este o companie germană de transport care operează, printre altele, aeroportul din Frankfurt. Grupul elen Copelouzos are afaceri în sectorul energetic.

Consorțiul și-a asumat investiții de 1,4 miliarde de euro, din care 330 milioane de euro în primii patru ani. Trecerea aeroporturilor în concesiune privată va crea, potrivit estimărilor, 1.450 de locuri de muncă directe și 15.000 de locuri de muncă indirecte.

Miniștrii Finanțelor ai statelor din zona euro au aprobat, vineri seară, cel de-al treilea program de asistență financiară pentru Grecia, care trebuie să adopte o serie de reforme macroeconomice, în sensul creșterii taxelor și reducerii deficitului bugetar, pentru a obține ajutorul de 86 de miliarde de euro.

Unele dintre statele membre ale zonei euro, inclusiv Germania, trebuie să-și consulte Parlamentele cu privire la noul plan de asistență financiară. Celelalte țări care trebuie să organizeze voturi în Parlament sunt Austria, Estonia, Portugalia și Spania, în timp ce Legislativul grec a aprobat acordul vineri.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button