Liberalii iau cu asalt județul Vaslui
În cadrul unui turneu național, copreședinții Partidului Național Liberal, Alina Gorghiu și Vasile Blaga, au poposit, mai bine de o zi, și în județul Vaslui, cu scopul declarat de a pregăti campania electorală pentru alegerile locale și parlamentare de anul viitor. După o întâlnire „de taină”, avută joi seara la un restaurant din Vaslui cu membri importanți ai organizației județene a PNL, a urmat, vineri, 2 octombrie, o vizită făcută de cei doi copreședinți în Vaslui, Bârlad și Huși.
toate că aici este fieful PSD-ului, nu a existat niciun interes din partea lor să facă ceva pentru cetățenii acestei zone. Din cauza lipsei infrastructurii și a investițiilor, diferența de dezvoltare dintre această zonă și vestul țării crește în loc să scadă. Să vedeți dezinteres pentru zona Moldovei în Master Planul lui Ponta, pe când, în strategia liberală, sunt mai multe obiective pentru a reduce sărăcia în această zonă, inclusiv construirea unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania. Ponta face ce știe el mai bine. Dacă a scăpat de moțiune, s-a apucat de minciuni și de dat ordonanțe de urgență. Dar nu se face nimic pentru această zonă, chiar dacă, sau poate tocmai pentru că știe că Moldova este un rezervor de voturi pentru PSD. Noi vrem să schimbăm acest lucru”, a declarat Vasile Blaga.La Bârlad, cei doi copresedinti au zăbovit preț de aproximativ două ore, la un restaurant din localitate acolo unde a a fost organizată o întâlnire cu mediul de afaceri bârlădean. Au participat circa 70 de oameni de afaceri și întreprinzători din Bârlad.
”Am constatat cu regret că și în această zonă, ca de altfel în mai toată Moldova, actuala guvernare PSD a făcut în așa fel încât, sub o formă sau alta, a tăiat orice investiție. Iar efectele se vor vedea în timp. Din păcate, unul dintre efecte va fi scăderea dinamicii mediului de afaceri local. Mai mult decât atât, este singura zonă din țară unde nu s-a construit nici un kilometru de autostradă. Iar lipsa infrastructurii te condamnă la izolare și subdezvoltare”, a spus Alina Gorghiu.
Mai mulți întreprinzători privați din Bârlad au adresat întrebări celor doi sefi ai PNL, cele mai multe fiind axate pe identificarea unor soluții viabile pentru o susținere reală a mediului de afaceri de către statul român: reducerea fiscalității și a birocrației excesive, crearea unei infrastructuri moderne în zonă (lucru esențial pentru dezvoltarea economiei locale), susținerea reală a mediului privat de afaceri printr-o politică guvernamentală pliată pe nevoile și realitățile din acest domeniu esențial pentru comunitate etc.
De la Bârlad, delegația liberală a plecat la Huși, acolo unde a avut programate întâlniri similare, precum și vizite la unii agenți economici din orașul dintre vii.