Social

Comuna Vinderei, urmărită de blestemul focului! – O femeie a ars de vie în casă, iar unui bărbat i-a explodat sticla cu motorină în mână

de Răzvan CĂLIN

În decurs de câteva zile, două incendii petrecute în această comună au provocat moartea unei bătrâne și rănirea gravă a unui bărbat.

Pentru locuitorii din comuna Vinderei, 2015 a fost un an care s-a încheiat de o manieră sumbră, flăcările incendiilor izbucnite mistuind viața unei bătrâne și provocându-i răni grave unui bărbat.

Ultima tragedie de acest gen s-a consumat pe 29 decembrie, noaptea, în jurul orei 22.30, când se pare că în locuința Măndiței Țapu, în vârstă de 75 de ani, din satul Docăneasa, a izbucnit un incendiu. Din nefericire, incendiul a fost sesizat de vecini în jurul orei 22.47, când, de altfel, au și alertat prin 112 Detașamentul de Pompieri Militari Bârlad. În scurt timp, la fața locului a fost trimis un echipaj cu o autospecială cu apă și spumă, care a acționat pentru stingerea incendiului împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Vinderei. La sosirea echipelor de intervenție, incendiul se manifesta extrem de violent, întreaga locuință a bătrânei fiind cuprinsă de flăcări. Pompierii au reușit să scoată trupul neînsuflețit al femeii, care cel mai probabil a decedat prin asfixierea cu fumul și gazele toxice degajate în urma incendiului. Mai mult, bătrâna prezenta și arsuri grave pe 50% din suprafața corpului.

”Cel mai probabil, cauza care a dus la generarea incendiului a fost aprinderea unor materiale combustibile (textile) de la jarul sau scânteile ce au căzut din soba pe care femeia o folosea pentru a-și încălzi locuința. Trebuie spus că bătrâna nu avea casa racordată la rețeaua electrică, fiind posibil ca incendiul să fi izbucnit și din cauza vreunei lumânări uitată aprinsă”, ne-a declarat sublocotenentul Ionuț Roșu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Este al doilea incendiu petrecut în comuna Vinderei în decurs de doar câteva zile și care s-a soldat, din nefericire, cu victime omenești.

Primul s-a consumat chiar în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie 2015, în locuința lui Ioan Olaru, în vârstă de 57 de ani, din satul Brădești. În ziua respectivă, în jurul orei 19.45, omul a aprins focul în sobă turnând motorină dintr-o sticlă. Ghinionul său a fost că la un moment dat o scânteie a provocat combustia sticlei cu motorină, aceasta explodându-i instantaneu chiar în timp ce o ținea în mână. Din această cauză, Olaru s-a ales cu arsuri la nivelul feței, scalpului și căilor aeriene superioare. Transportat imediat la spitalul din Bârlad, aici a fost diagnosticat cu arsuri de căi aeriene superioare, intoxicație cu monoxid de carbon prin incendiu în spațiu închis, arsuri de gradele I și II la nivelul feței și scalpului. Bărbatul a rămas internat în Secția de Chirurgie Plastică a spitalului bârlădean.

Pompierii militari bârlădeni, ajutați de voluntarii din comuna Vinderei, au luptat vreme de trei ore cu flăcările până ce au reușit să lichideze incendiul ce a provocat pagube serioase locuinței distrugând ușile și ferestrele, piesele de mobilier și materialele textile, iar acoperișul din țiglă pe lemn a ars aproape în totalitate.

 

Related Articles

Back to top button