Au început înscrierile pentru Winter Cup Vaslui
S-a dat startul înscrierilor pentru ediția cu numărul V a “Winter Cup” Vaslui, competiție de fotbal în sală. Turneul este organizat de Asociația Județeanã de Fotbal Vaslui, împreunã cu www.ConceptChampion.ro, Primãria Municipiului Vaslui, Direcția Județeanã de Tineret și Sport Vaslui, CS “Viitorul” Vaslui și Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui. Momentan sunt înscrise opt echipe. Vor fi prezente din județ campioana de anul trecut, Victoria Unistil, alături de finalista de anul trecut Inter Traian, de Spartanii (finalistă la Memorialul „Nicolae Oancea”), Vechiul Inter Traian, Red Star și Inter Sport.
Turneul se poate lăuda că aduce și echipe din afara județului. La spectacolul fotbalistic vor participa, pentru a doua oară consecutiv, Unirea Ruginoasa (Iași) și Kapri Roman (Neamț).
Amatorii de fotbal în sală se pot înscrie până pe 20 ianuarie. Pot participa jucători amatori și profesioniști cu vârsta de minim 14 ani. Echipele ce doresc înscrierea vor trebui să prezinte un tabel (max. 15 jucători, care vor fi identificați prin nume, prenume, data nașterii, care să facă dovada că sunt apți medical să practice joc sportiv – fotbal/futsal/minifotbal. Taxa de înscriere este stabilită la 250 lei/echipă. În plus, fiecare echipă va achita înaintea fiecărui meci o taxă de 25 lei, pentru arbitraj.
Primele meciuri, dacă nu vor fi probleme ce țin de organizare, vor avea loc pe 22 ianuarie. Meciurile vor avea loc vineri după-amiază, sâmbătă și duminică. Programul de desfășurare al meciurilor va fi stabilit în baza schemelor Berger aferente numărului de echipe, amendate de următoarele priorități: echipa campioană Victoria Unistil va ocupa poziția 1 în grupa A (a câștigat ediția de anul trecut) și va juca primul meci din turneu; echipele din afara municipiului Vaslui sau care au jucători din afara municipiului Vaslui vor avea prioritate în programarea și disputarea meciurilor; se va ține cont de probleme ridicate și solicitări ale tuturor echipelor, în măsura posibilităților.
Cel mai probabil competiția va fi găzduită de Sala Polivalentă și Sala de Sport a Liceului Ion Mincu, ambele din Vaslui. Acestea prezintă un nivel ridicat de confort și acces la facilități. Dacă vor fi multe echipe se va merge în paralel în două săli iar ulterior fazele finale se vor desfășura alternativ, în câte o sală.
Ca și anul trecut se va organiza o competiție de Old Boys, destinatã jucãtorilor seniori, la care pot participa doar echipe formate din jucători în vârstã de peste 39 de ani.
În premieră, anul acesta se va organiza și o competiție destinată juniorilor, la care pot participa doar echipe formate din jucători în vârstã de 18 de ani și mai mici.
Organizatorii anunță că un jucător senior (39+) sau junior (Under18) poate participa la ambele competiții. De asemenea, o echipă de juniori se poate înscrie și la turneul open.
„Competiția va fi structurată pe două părți. Prima, destinată echipelor de pe rază județului Vaslui. A doua, în week-end-ul următor, primele 4, 6 sau 8 echipe de la faza județeană vor merge mai departe într-un turneu, la care vor participa echipe invitate din țară. Sperăm în prezența unor echipe de cea mai bună calitate. Componența grupelor va fi întocmită pe principiul capilor de serie, grupele urmând a fi echilibrate în funcție de nivelul tehnic al echipei (stabilit de comisia de organizare în cazul unor echipe debutante); palmaresul echipei la ultima participare și palmaresul echipei la cele 4 ediții anterioare. Regulamentul de desfășurare va fi disponibil pe pagina de Facebook oficială a competiției Winter Cup Vaslui precum și pe site-ul www.frf-ajf.ro, până la debutul turneului. În acest moment este afișat pe site regulamentul ediției de anul trecut pentru studiul orientativ. Arbitrajele vor fi asigurate de brigăzi foarte bune, formate din arbitri din județele Galați, Bacău, Iași și Vaslui. Premiile oferite celor mai bune echipe vor consta în vouchere valorice pentru achiziționarea de echipament sportiv, cupe și diplome. Toate echipele participante vor fi premiate cu cupe și diplome. Ne dorim să transformăm acest turneu într-unul internațional. Nu am făcut demersuri anul acesta pentru că din păcate turneul nostru se suprapune cu altul din țară, Cupa Unirii de la Iași, unde vor fi prezente patru echipe puternice din Republica Moldova. Ele participă la Iași pe 15 ianuarie și nu putem să le cerem să vină să participe și la Vaslui. Nu reușim anul acesta însă cu siguranță va deveni în perioada următoare, după ce vom reuși să obținem mai multe contacte în străinătate. Este însă un turneu cu puternică semnificație regională. Vă așteptăm la fotbal dar mai ales la Fair-Play!”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele Asociatiei Judetene de Fotbal (AJF) Vaslui.
Acesta a mai precizat că pentru spectatorii prezenți la meciurile turneului se va organiza o tombolă, în ziua Finalei Winter Cup Vaslui 2016, câștigătorii urmând a fi premiați, doar în măsura în care aceștia sunt prezenți în sală, în momentul extragerii numărului de tichet câștigător (în limita a 1 minut de la anunțarea tichetelor câștigătoare). Tichetele de tombolă sunt gratuite, numerotate și se împart pe toată durata competiției persoanelor prezente în sală. (George PROCA)