National

Guvernul pregătește o amnistie fiscală pentru declararea voluntară a averilor ascunse

Persoanele care dețin venituri sau patrimoniu sustrase fiscalizării vor primi o perioadă de grație, de până la șase luni, pentru a le declara și a-și plăti taxele, scăpând astfel de acuzația de evaziune fiscală. După acest interval, cei care vor evita să se conformeze legii urmează să fie impozitați cu 50%, au declarat, pentru Profit.ro, surse guvernamentale.

Codul fiscal va fi modificat, în perioada următoare, astfel încât să fie acordată o perioadă de grație pentru conformarea voluntară la plată, așa numita „amnistie fiscală”, celor care au surse de venit, bani sau bunuri nefiscalizate.  După încheierea acestei perioade, care ar putea fi de trei sau șase luni, vor fi depuse declarații de patrimoniu, iar cei care nu și-au declarat averea reală vor suporta un impozitat penalizator de 50%. Măsura îi scapă pe cei vizați de acuzațiile de evaziune fiscală, nu însă și de răspundere penală în cazul în care veniturile provin din activități ilegale.

În acest fel, autoritățile vor să scoată la lumină venituri nedeclarate și să colecteze bani la buget, după ce programul de verificare a averilor, demarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF), în urmă cu cinci ani, nu a adus rezultatele scontate.

În 2011, a fost aprobată legislația pentru depistarea veniturilor nedeclarate și, ulterior, un program al ANAF de verificare a marilor averi.

În opinia specialiștilor în fiscalitate, a fost vorba tot de o amnistie fiscală, dar într-o formă ineficientă, întrucât nu acordă un moment zero pentru declarare și aplică metode indirecte de estimare a averilor care sunt considerate speculative. Cele trei metode indirecte de stabilire a veniturilor și cheltuielilor sunt metoda sursei și cheltuirii fondului, cea a fluxurilor de trezorerie și cea a patrimoniului.

În ultimii doi ani, ANAF a anunțat că a eșantionat două grupuri, primul de 300 de persoane, format din cei cu averi mai mari de 20 milioane lei, și cel de-al doilea de circa 5.500 de persoane cu averi considerabile, dar sub nivelul de 20 milioane lei. Recent, a informat că au fost finalizate verificările pentru zece persoane.

Conform legii, ANAF verifică situația fiscală personală care ar trebui să reflecte raportul dintre veniturile declarate și cheltuielile unei persoane. Dacă diferența dintre acestea depășește 10%, dar nu este mai mică de 50.000 de lei, cel investigat trebuie să justifice proveniența banilor sau a patrimoniului. În caz contrar, suma este impozitată cu 16%. În unele cazuri, în care sursele sunt ilegale, pot fi sesizate parchetele.

Însă veniturile nedeclarate care au surse ilegale ar trebui să facă obiectul confiscării, așa cum reglementează deja legislația în vigoare, însă nu a fost documentat niciun astfel de caz.

Amnistia fiscală a fost utilizată de mai multe state europene pentru a aduce bani la buget. În practică, programele de conformare nu înseamnă legiferarea veniturilor sau a patrimoniului ilicite. În cazul în care veniturile declarate trimit la surse care nu pot fi justificate legal, deținătorul trebuie să suporte rigorile legii.

De exemplu, guvernul spaniol a introdus un program, în 2012, pentru declararea voluntară a veniturilor sustrase fiscalizării și taxarea lor cu 10%. Spania a vizat, în special, bunurile și sumele plasate în afara granițelor, iar din 2013 a impus o declarație anuală de patrimoniu și măsuri penalizatoare drastice în cazul în care erau depistate surse nedeclarate.

Interesul statelor pentru veniturile mari ale persoanelor fizice a crescut în ultimii ani, fiind vizate, mai ales, capitalurile și bunurile deținute în afara țării de rezidență. Din acest motiv, a fost întărit schimbul de informații dintre autoritățile fiscale atât la nivelul UE, cât și al OCDE. România este parte a acestor acorduri, iar legislația fiscală prevede condițiile și regulile pentru schimbul de informații cu alte țări.

Sursa; profit.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !

Related Articles

Back to top button