Fumătorii ar putea fi ajutați de stat să se lase de fumat
de Marian MOCANU
Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de lege prin care vrea să ajute cât mai mulți romani să renunțe la fumat. Este vorba de posibilitatea ca produsele antitutun din farmacii să poată fi achiziționate compensat, pe bază de rețete medicale emise de medicii de familie.
Din 16 martie fumatul în spațiile publice, localuri, cinematografe sau chiar în apropierea spațiilor de joacă pentru copii va fi interzis. Nu este singura modalitate prin care se încearcă reducerea numărului de fumători. Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un proiect legislativ prin care, din acest an, are posibilitatea să achiziționeze produse necesare combaterii consumului de tutun. Dacă acest proiect va fi aprobat, fumătorii asigurați medical își vor putea cumpăra în regim compensat astfel de produse, din farmacii.
Unul dintre posibilele tratamente pentru renunțarea la fumat care ar putea intra sub incidența acestui act normativ este cel cu plasturi care conțin nicotină, substanța care creează dependență. Rolul plasturilor, atunci când o persoană încearcă să se lase de fumat, este de a înlocui o parte din nicotina pe care fumătorul și-o ia din țigări. Mai precis, când plasturele este lipit pe piele eliberează lent nicotina în organism, ameliorând, astfel, simptomele pe care o persoană le are când renunță la tutun. Un pachet cu șapte plasturi cu nicotină costă în jur de 50 de lei, iar un plasture acționează pe piele timp de 16 ore. În general, tratamentul cu plasturi de nicotină durează trei săptămâni. Alte modalități de a scăpa de fumat sunt cu ajutorul gumelor de mestecat sau a inhalatoarelor care conțin nicotină și care au un efect asemănător cu cel al plasturilor.
În cazul în care proiectul de act legislativ va fi aprobat, compensarea acestor produse se va face pe bază de rețetă emisă de medicul de familie sau, după caz, de medicul specialist.